ANUL TRECUT, BERD a finanţat un număr record de proiecte

F.A.
Internaţional / 18 ianuarie 2013

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare a finanţat, anul trecut, un număr record de proiecte, acordând sprijin, într-un mediu deosebit de dificil, în ţările în care investeşte, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Conform estimărilor preliminare, BERD a investit 8,7 miliarde de euro în aria sa operaţională tradiţională, finanţând 388 de proiecte individuale, un număr fără precedent. În 2011, volumul de investiţiilor a fost de 9 miliarde de euro, în 380 de proiecte.

Banca estimează că a obţinut un profit net de circa 1 miliard de euro în 2012, faţă de 173 milioane de euro în 2011.

"Condiţiile economice au fost în mod special dificile în majoritatea ţărilor în care investim. Cu un număr record de investiţii, banca a dovedit încă o dată că este un partener serios. BERD va continua să ajute la revenirea în viitor la o creştere economică sustenabilă", a declarat preşedintele BERD, Sir Suma Chakrabarti.

În 2013 şi anii următori, BERD se va concentra pe finanţarea proiectelor care pot pregăti calea pentru redresare şi o creştere economică solidă în ţările unde este prezentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb