Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a fost demarată a treia etapă de depunere a cererilor de plată, cu termen limită 21 ianuarie 2011, pentru "Ajutorul specific acordat pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate" şi "Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică", scheme de plată finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
Conform modificării hotărârilor de guvern, pentru a treia etapă de depunere pot solicita ajutorul specific atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice / persoanele constituite conform cu OUG 44/2008 care nu au solicitat ajutorul specific în prima sau a doua etapă de depunere.