Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) face apel către fermieri să respecte data la care au fost programaţi pentru depunerea cererii în cadrul Campaniei SAPS 2010, astfel încât să se evite atât aglomeraţia în ultima parte a perioadei de primire a cererilor, cât şi penalizările pentru depăşirea termenului limită, respectiv 17 mai 2010, informează un comunicat remis redacţiei.
"Pentru eficientizarea campaniei, APIA a transmis fiecărui fermier invitaţia de a depune cererea într-o anumită zi. Rugăm fermierii să respecte programarea, astfel încât să evităm aglomeraţia specifică ultimelor zile în care se primesc cereri", a declarat Directorul General al APIA, Florin Marius Faur.
Potrivit datelor centralizate la nivelul APIA, până marţi, 20 aprilie, în cadrul Campaniei SAPS au fost depuse 582.308 cereri de plată pentru o suprafaţă de circa 3 milioane hectare. Numărul cererilor depuse reprezintă 75,7% din cele programate pentru această dată.