APPLE:  Aplicaţiile de iPhone au avut venituri de 643 de miliarde de dolari

F.D.
Companii / 26 mai 2022

Aplicaţiile de iPhone au avut venituri de 643 de miliarde de dolari

În contextul reglementărilor iminente din mai multe regiuni ale lumii, care vor viza mai multe produse ale companiei, Apple publică un studiu menit să arate câte de bine funcţionează în formatul actual economia aplicaţiilor de iPhone, potrivit News.ro.

Conform unui studiu comandat de Apple şi realizat Analysis Group, ecosistemul de aplicaţii pentru iOS susţine, în prezent, peste 2,2 milioane de locuri de muncă doar în Statele Unite.

Tot aici, arată studiul, veniturile micilor dezvoltatori au crescut cu 118% în ultimii doi ani.

Într-un clasament al ţărilor unde veniturile dezvoltatorilor mici au crescut cel mai mult, SUA se află pe locul doi, devansată de Franţa, unde aceste venituri au crescut în ultimii doi ani cu 122%.

Franţa şi SUA sunt urmate într-un astfel de clasament, în ordine, de Coreea de Sud, Australia, China, Marea Britanie, Japonia şi Germania.

Valoarea tranzacţiilor realizate de aplicaţiile din App Store a crescut anul trecut cu 24%, ajungând la 643 de miliarde. Apple ţine neapărat să puncteze că cu 90% din aceşti bani nu au făcut obiectul comisionului.

Acelaşi studiu arată că cei mai cei mai mulţi dezvoltatori sunt din Europa, în procent de 24%. 23% dintre dezvoltatori sunt din China, iar 14% din SUA.

Scoţând în faţă aceste informaţii, Apple încearcă să convingă legiuitorii din Europa, Statele Unite şi alte regiuni că ecosistemul din jurul iPhone-ului funcţionează bine şi că eventualele schimbări ar putea afecta mulţi alţi oameni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb