BURSA Analytics

Apreciere de 9,68% pentru Bitcoin

F.D.
BURSA Analytics / 5 iunie

Apreciere de 9,68% pentru Bitcoin

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 MAI - 3 IUNIE 2024

Simon Peters, eToro: "Capitalizarea totală a pieţei criptoactivelor se situează în prezent în jurul valorii de 2,5 trilioane de dolari, cu circa 500 miliarde de dolari sub vârful din 2021"

Bitcoin a avut o creştere de 9,68%, în perioada 2 mai - 3 iunie, cea mai cunoscută criptomonedă a lumii tranzacţionându-se în jurul pragului de 70.000 de dolari, conform datelor Investing.com.

Aprecierile din piaţa cripto apar pe măsură că apetitul investitorilor pentru activele riscante sporeşte, în condiţiile în care se preconizează reducerea ratelor dobânzilor de către Rezerva Federală, în septembrie. De asemenea, pieţele aşteaptă o tăiere a dobânzii cu 25 de puncte din partea Băncii Centrale Europene, la întâlnirea de mâine, conform Investing.com.

Ratele mai reduse ale dobânzilor sunt de bun augur pentru activele speculative riscante, precum criptomonedele, mai scrie sursa menţionată.

În data de 23 mai, Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare din Statele Unite (SEC) a aprobat ETF-urile spot pe Ethereum, ceea ce reprezintă o veste bună pentru Bitcoin, a afirmat fondatorul MicroStrategy, Michael Saylor, într-un articol publicat la finele lunii trecute de Cointelegraph. "Cred că investitorii mainstream vor spune că acum există o clasă de active cripto; poate vom aloca 5% sau 10% acestei clase de active, dar Bitcoin va reprezenta 60% sau 70% din această alocare", a spus el în podcastul "What Bitcoin Did", conform sursei citate.

Simon Peters, analist eToro, subliniază că BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, face paşi către lansarea unui ETF spot pe Ethereum în Statele Unite.

Potrivit analistului eToro, capitalizarea totală a pieţei criptoactivelor se situează în prezent în jurul valorii de 2,5 trilioane de dolari, cu aproximativ 500 de miliarde de dolari mai puţin faţă de vârful din 2021, punctează analistul eToro.

Ieri, la ora 19:00, Bitcoin se tranzacţiona la circa 70.520 de dolari, potrivit datelor Investing.com.

Indici - BET s-a apreciat cu 2,14%

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de companii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu excepţia SIF-urilor, a crescut cu 2,14%, în perioada 2 mai - 3 iunie.

Indicele BET- FI, al celor cinci foste SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a coborât cu 1,93%, în intervalul avut în vedere, în vreme ce indicele BET-XT s-a apreciat cu 1,78%, în perioada menţionată.

UCM Reşiţa - pe prima poziţie în topul randamentelor de la BVB

Acţiunile UCM Reşiţa se situează în topul randamentelor de la BVB, din intervalul 2 mai - 3 iunie, cu o creştere de 23,77%, în raport cu moneda euro. Pe locul al doilea se găsesc acţiunile SIF Hoteluri, cu o apreciere de 23,48%, iar pe poziţia a treia se află titlurile MedLife, cu o creştere de 21,39%.

Fonduri de investiţii - randament de 5,78% pentru OTP Expert Clasa L

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 30 aprilie - 31 mai, este condus de titlurile OTP Expert Clasa L, cu o apreciere de 5,78%. Titlurile OTP Expert Clasa E au înregistrat o creştere de 5,76%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile ETF-BET Patria-Tradeville, care au urcat cu 5,32%.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,13%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a depreciat cu 0,01%, în intervalul de timp precizat.

Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb