APROAPE O MIE DE MILIARDE DE LIRE Deficit record de finanţare a pensiilor în Marea Britanie

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 august 2016

Deficit record de finanţare a pensiilor în Marea Britanie

Sistemul de pensii din Marea Britanie se confruntă cu un deficit record de 935 miliarde de lire sterline în urma deciziei ţării de a părăsi Uniunea Europeană (Brexit), situaţie care îi afectează cel mai mult pe susţinătorii ieşirii din blocul european, care au vârste de cel puţin 65 de ani.

Amintim că 60% dintre britanicii în varstă de 65 de ani sau mai mult au votat pentru ieşirea Marii Britanii din UE, potrivit unui sondaj realizat de Lord Ashcroft pe un eşantion de 12.356 participanţi la referendum.

Conform presei străine, care citează firma de consultanţă Hymans Robertson, deficitele combinate ale tuturor programelor de pensii cu beneficii definite, susţinute în mod normal de angajatori, şi care implică, după data pensionării, o contribuţie lunară specifică plătită beneficiarului sau încasarea unei sume într-o singură tranşă, au crescut peste noapte de la 830 de miliarde de lire la 900 de miliarde de lire, după referendumul din 23 iunie (pentru Brexit). Ulterior, la data de 1 iulie, deficitul a crescut la un record de 935 miliarde de lire sterline.

Această situaţie a fost generată, în cea mai mare măsură, de randamentele obligaţiunilor guvernamentale, care au scăzut la niveluri minime record după votul pentru Brexit. De vină este şi scăderea randamentelor obligaţiunilor corporative, iar situaţia nu are o rezolvare imediată. Mai mult, în opinia analiştilor, situaţia se poate agrava dacă Banca Angliei reduce dobânzile şi cumpără mai multe obligaţiuni.

"Unul dintre cei mai importanţi factori care vor determina dacă pensiile vor fi plătite sau nu în totalitate membrilor sistemului va fi «starea de sănătate» a companiilor care sponsorizează această schemă, post-Brexit", a apreciat Patrick Bloomfield, partener la Hymans Robertson.

La rândul său, Ros Altmann, fost ministru al pensiilor, a avertizat că pensiile ar putea fi ameninţate de turbulenţele ce au urmat votului pentru Brexit. "Pensiile bune depind de o economie bună. Pieţelor nu le place incertitudinea, iar noi ne aflăm, cu siguranţă, în teritorii nesigure", a afirmat Altmann, la Londra, adăugând: "Sper că se va stabiliza situaţia politică din ţară în curând şi vom lua măsurile necesare".

Analiştii atrag atenţia că, în situaţia în care nu vor fi găsite soluţii pentru acoperirea deficitului, sute de scheme din acest sistem vor ajunge la Fondul pentru Protecţia Pensiilor. Acest fond de salvare asigură plata unor pensii reduse celor care sunt incluşi în schemele de pensionare rămase fără bani.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. In titlu apare 1 miliard

    De unde l-ati scos? 

    Cu 5 cm mai jos este vorba de 935 miliarde. 

    Sau a-ti tradus din minte fara translate.google?

    Si faceti greseala ca al altor colegi de ai vostri de considertai ca prescurtarea "mil" este de miliard? 

    1. Multumesc pentru semnalare!

      Aproape.....1000 de mld.de lire....deci sa zicem ca ..totusi e corect. Desi atunci cand faci aceasta aproximare ar trebui ca cifra sa fi trecut de 950 de mld.

      Zaza...vezi ca astia de mai sus ...nici Mr.X nici Make habar nu au de "aritmetica"Primul vorbeste prostii...iar Make il aproba.

      Vad ca nu reactioneaza niciunul ....Sa fim expliciti : O mie de miliarde de lire scris in cifre arabo-indiene este egal cu :..:1000 de miliarde de lire.,deci titlul este corect scris.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb