Aproximativ 200 de persoane protestează astăzi la Pungeşti, în localitatea Siliştea, în perimetrul unde compania Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist.
Oamenii au afisat pancarte cu mesaje ca "Jos Chevron", "Nu explorarii si exploatarii gazelor de sist" sau "Cu noi este Dumnezeu".
După cinci zile în care au stat în permanenţă în zona unde Chevron ar urma să amplaseze o sondă de explorare a gazelor de şist, localnicii din Siliştea, cărora li s-au alăturat, sâmbătă, şi contestatari din alte oraşe ale ţării, între care Bucureşti, Iaşi, Constanţa, participă la un miting organizat cu prilejul Zilei Mondiale Anti Fracturare Hidraulică.
Acţiunea este supravegheată de poliţişti.