Arabia Saudită oferă despăgubiri familiilor lucrătorilor medicali decedaţi din cauza COVID-19

J.P.
Internaţional / 8 august 2021

Arabia Saudită oferă despăgubiri familiilor lucrătorilor medicali decedaţi din cauza COVID-19

Arabia Saudită a anunţat duminică că a început să plătească 500.000 de riali, adică 133.000 de dolari, familiilor angajaţilor din domeniul sănătăţii care au murit din cauza COVID-19 din martie 2020, informează AFP, citat de Agerpres.

Regatul anunţase măsura în octombrie, precizând că aceasta va viza ''sectorul public, precum şi sectorul privat, instituţiile civile şi militare, precum şi (personalul) saudit şi străin''.

Arabia Saudită găzduieşte mii de lucrători străini în domeniul sănătăţii.

Suma ''a început să fie plătită familiilor angajaţilor din domeniul sănătăţii decedaţi din cauza COVID-19, care şi-au dat viaţa pentru a face faţă acestei pandemii în scopul de a păstra sănătatea şi siguranţa cetăţenilor şi rezidenţilor regatului'', a anunţat agenţia oficială de presă SPA.

Numărul lucrătorilor medicali care au murit din cauza noului coronavirus nu a fost făcut public.

La începutul lunii august, Riadul a intensificat campania de vaccinare la nivel naţional în încercarea de a stimula turismul şi de a găzdui evenimente sportive şi de divertisment.

Vaccinarea este acum obligatorie pentru a intra în instituţii publice şi private, inclusiv în şcoli şi locuri de divertisment, precum şi pentru a folosi transportul public.

La sfârşitul lunii iulie, regatul anunţase, de asemenea, redeschiderea frontierelor pentru turiştii străini vaccinaţi începând cu 1 august.

Iar de luni, autorităţile saudite vor începe să accepte cererile de intrare în ţară pentru pelerinii străini vaccinaţi care doresc să efectueze Umrah, micul pelerinaj musulman care poate fi efectuat în fiecare an.

De la începutul crizei sanitare, Arabia Saudită a înregistrat oficial peste 532.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi peste 8.300 de decese.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb