"ArcelorMittal" cumpără 70% din "Carminati Distribuzione"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 octombrie 2007

"ArcelorMittal", cel mai mare producător de oţel din lume, intenţionează să achiziţioneze 70% din acţiunile companiei italiene "Carminati Distribuzione", un distribuitor de produse siderurgice cu o prezenţă activă în nordul Italiei. Termenii financiari ai tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi.

Oficialii "ArcelorMittal" susţin că tranzacţia a fost aprobată de autorităţile din domeniul concurenţei. "ArcelorMittal" este deja prezent în Italia cu două societăţi de distribuţie, la Udinese şi Bologna. Prin preluarea "Carminati Distribuzione", "ArcelorMittal" îşi va consolida poziţia pe piaţa oţelului din Italia, a doua din Europa atât în ceea ce priveşte consumul de profil, cât şi distribuţia.

"Carminati Distribuzione" a fost înfiinţată în 1960 şi până acum a fost controlată de familia Carminati. Societatea are 88 de angajaţi, în trei centre (Brescia, Bergamo şi Verona), iar în 2006 a vândut peste 75.000 de tone de produse siderurgice, obţinând o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro.

"ArcelorMittal" numără 320.000 de angajaţi, în peste 60 de ţări. Compania este prezentă în 27 de ţări din Europa, Asia, Africa şi America, pe toate pieţele-cheie ale industriei siderurgice. În 2006, "ArcelorMittal" a avut o producţie de oţel de 118 milioane de tone şi livrări de 110,5 milioane de tone. În 2007, profitul brut a fost de 15,3 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb