Argentina se îndreaptă către un nou default suveran

Fondul Monetar Internaţional a recunoscut, în sfârşit, că datoria publică a Argentinei nu este sustenabilă. Afirmaţia apare într-o declaraţie de presă de pe site-ul instituţiei, care a fost publicată după încheierea unei misiuni de şapte zile a Fondului la Buenos Aires.

"Datoria publică şi capacitatea de plată a Argentinei s-au deteriorat considerabil faţă de ultima analiză a FMI, din iulie 2019", se arată în raport. Atunci echipa Fondului a ajuns la concluzia că "datoria este sustenabilă, dar pe fondul unor riscuri majore, cum sunt riscul de refinanţare, vulnerabilitatea traiectoriei datoriei în faţa evoluţiei cursului de schimb, pe fondul unei ponderi ridicate a datoriei în valută, şi necesarul ridicat de finanţare externă".

Aceste riscuri au fost bine cunoscute şi când FMI, pe atunci sub conducerea directorului executiv Chris­tine Lagarde, a decis, în 2018, acordarea unui împrumut de circa 56 de miliarde de dolari Argentinei, cel mai mare din istoria instituţiei.

Suma efectiv alocată a fost de circa 44 de miliarde de do­lari, iar plăţile au fost suspendate după ce preşedintele Mauricio Macri a pierdut alegerile de anul trecut în faţa tandemului peronist format din Alberto Fernandez şi Cristina Kirchner.

Misiunea Fondului încheiată în urmă cu câteva zile a fost prima de la instalarea noii conduceri a Argentinei, iar concluzia arată că "toate riscurile la adresa sustenabilităţii datoriei publice s-au materializat".

Datele de la FMI arată că economia Argentinei a fost în recesiune în ultimii doi ani, caracterizată printr-o scădere medie anuală a PIB-ului real de 2,8%. În aceeaşi perioadă, deficitul bugetar mediu anual a fost de circa 4,6% din PIB, iar în perioada 2013 - 2019 media deficitului anual a fost de 5,2% din PIB.

Tot datele de la FMI arată că datoria publică a crescut de la 43,5% din PIB în 2013 până la 93,3% din PIB în 2019.

În comunicatul de presă se mai precizea­ză că peso-ul argentinian (ARS) s-a depreciat cu peste 40% faţă de dolarul american din iulie 2019, în condiţiile în care rezervele internaţionale au scăzut cu circa 20 de miliarde de dolari (vezi graficul 1).

Nivelul datoriei publice, de peste 90% din PIB, a fost cu 13 puncte procentuale pes­te prognozele FMI din vara anului trecut, iar raportul instituţiei financiare internaţionale mai arată că "autorităţile au aplicat măsuri de administrare a fluxurilor de capital, au impus măsuri pentru extinderea unor maturităţi ale datoriilor şi au apelat la banca centrală pentru finanţarea deficitului fiscal".

Efectele nu au întârziat să apară. Din februarie 2019, rata anuală a inflaţiei se menţine peste pragul de 50%, pe fondul unor dobânzi de politică monetară care au depăşit 83%, dar care par să fie irelevante (vezi graficul 2).

La sfârşitul anului trecut, rata anuală a inflaţiei a fost de 53,8%, cel mai ridicat nivel din 1991, pe fondul celei mai grave crize economice din 2001.

În aceste condiţii, "surplusul primar (n.a. fără includerea în calcul a sumelor alocate pentru plata dobânzilor) necesar reducerii datoriei publice nu este fezabil din punct de vedere economic şi politic", după cum se arată în raportul FMI, iar "contribuţia semnificativă a creditorilor privaţi este necesară pentru restabilirea sustenabilităţii datoriei publice".

Cu alte cuvinte, creditorii privaţi trebuie să accepte o reducere semnificativă a datoriei, respectiv un "haircut" substanţial pentru "investiţiile" lor. Dar cum rămâne cu dreptul de proprietate al creditorilor? Oare oficialii FMI consideră că acesta a fost "diluat" de prostie şi ires­ponsabilitate?

Cum altfel poate fi explicată cererea masivă pentru o emisiune de obligaţiuni în dolari a Argentinei din iunie 2017, cu maturitatea în iunie 2117 şi o rată a cuponului de 7,125%, în condiţiile în care ultimul default suveran al ţării a fost în 2001 şi a afectat datorii de circa 100 de miliarde de dolari?

Conform datelor de la Bursa din Frank­furt, valoarea obligaţiunilor de 100 de ani ale Argentinei s-a prăbuşit în vara anului trecut, până la 36% din valoarea nominală, iar în prezent se tranzacţionează la circa 42% din valoarea nominală (vezi graficul 3).

Pentru autorul unui articol recent de la Bloomberg, declaraţiile oficialilor FMI reprezintă "aprobarea pentru a-i lovi din greu pe creditorii privaţi", astfel încât aceştia să accepte o reducere (n.a. haircut) con­siderabilă a datoriilor.

Bineînţeles că varianta aplicării unui haircut similar pentru datoriile Argentinei faţă de FMI nu este luată în considerare nici măcar ipotetic. Un analist de la Verisk Maplecroft din Buenos Aires a declarat pentru Bloomberg că "Fondul îi sacrifică pe inves­titorii privaţi pentru a-şi salva poziţia".

Dar oare nu ar trebui cerută şi asumarea responsabilităţii pentru oficialii FMI care au aprobat programul de "salvare" a Argentinei? Se pare că nici aceasta nu este luată în considerare.

Înainte de a-şi începe mandatul în fruntea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a declarat, în cadrul unui interviu acordat televiziunii Bloomberg, că "FMI a făcut tot ceea ce a putut" şi s-a lamentat că "aceasta este soarta instituţiei, de a fi ţap ispăşitor când lucrurile nu merg bine".

Dar dacă lucrurile stau altfel? "Prostia sau maşinaţiunile politice ale FMI sunt incredibile în acest caz", scrie un cititor al cotidianului Financial Times pe marginea unui articol dedicat situaţiei din Argentina şi subliniază că "banii acordaţi de FMI au fost utilizaţi doar pentru facilitarea scoaterii fondurilor din ţară de către iniţiaţi şi investitorii inteligenţi".

Lamentările nu au întârziat să apară şi din partea creditorilor privaţi, care susţin că "Fondul a fost prea îngăduitor cu Argentina", după cum scrie Financial Times, deoarece nu a cerut autorităţilor de la Buenos Aires să aplice măsuri de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar.

Se pare că niciun creditor privat nu vrea să recunoască faptul că aceste măsuri de austeritate ar fi fost inevitabile, dacă autorităţile guvernamentale din Argentina nu ar fi avut acces la credite ieftine.

Economistul Nouriel Roubini a scris recent că "a crescut riscul pentru un default total al Argentinei", în condiţiile în care "ţara nu are un plan economic coerent", iar "efectul de contagiune poate conduce la ieşiri masive ale capitalului din economiile emergente".

Un nou default suveran al Argentinei demonstrează, dacă mai era nevoie, că utilitatea unui creditor suveran de ultimă ins­tanţă, cum este Fondul Monetar Internaţional, a devenit negativă, iar instituţia ar trebui desfiinţată, deoarece doar creează un sentiment de falsă siguranţă în rândul inves­titorilor privaţi şi stimulează comportamentul iresponsabil al guvernelor.