Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, face apel la o escaladare pe toate fronturile

R.S.
Internaţional / 23 aprilie

Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, face apel la o escaladare pe toate fronturile

Purtătorul de cuvânt al Brigăzilor armate al-Qassam ale Hamas, Abu Ubaida, a făcut apel astăzi la o escaladare pe toate fronturile, inclusiv în Iordania, într-un discurs televizat care a marcat 200 de zile de la începutul războiului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, la 7 octombrie, relatează Reuters.

Israelul declară că încearcă să elimine gruparea Hamas, care controlează enclava palestiniană, într-un război care a ucis peste 34.000 de palestinieni până în prezent, conform bilanţului făcut public de Ministerul Sănătăţii din guvernul Hamas. Războiul a început după atacul fără precedent al comandourilor Hamas în comunităţile din sudul Israelului, care s-a soldat cu moartea a 1.200 de persoane, în timp ce alte 253 au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza, conform datelor oficiale israeliene.

Într-o înregistrare video difuzată de televiziunea Al Jazeera, Abu Ubaida a lăudat atacul Iranului asupra Israelului din 13 aprilie, afirmând că loviturile directe cu drone explozive şi rachete "'au stabilit noi reguli, au trasat ecuaţii importante şi au derutat inamicul şi pe cei din spatele acestuia".

El a făcut apel la o escaladare în Cisiordania şi Iordania, numind-o "unul dintre cele mai importante fronturi arabe", potrivit Reuters.

Iordania, situată între Iran şi Israel, a interceptat şi doborât zeci de drone iraniene care au intrat în spaţiul său aerian şi se îndreptau spre Israel, au declarat pe 13 aprilie două surse de securitate regionale.

"Facem apel la poporul iordanian să îşi intensifice acţiunile şi să îşi ridice vocea", a declarat Abu Ubaida.

Hamas - a declarat el - îşi menţine cererile în cadrul discuţiilor de încetare a focului în curs de desfăşurare - ca Israelul să pună capăt ofensivei militare, să îşi retragă forţele din Fâşia Gaza, să permită persoanelor strămutate să se întoarcă în nordul Fâşiei Gaza şi să ridice blocada, conform Reuters.

"Guvernul de ocupaţie trage de timp pentru a ajunge la un acord privind un schimb de ostatici şi încearcă să obstrucţioneze eforturile depuse de mediatori pentru a se ajunge la un acord de încetare a focului", a declarat Abu Ubaida.

Qatarul şi Egiptul încearcă să medieze o încetare a focului, dar purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarez a declarat anterior marţi că toate părţile implicate ar trebui "să dea dovadă de seriozitate" pentru a permite ca aceste eforturi să aibă succes, mai scrie Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb