Armenia îşi va retrage trupele din regiunea Nagorno-Karabah până în septembrie

N.R.
Internaţional / 19 iulie 2022

Armenia îşi va retrage trupele din regiunea Nagorno-Karabah până în septembrie

Armenia îşi va retrage până în septembrie toţi soldaţii dislocaţi în regiunea Nagorno-Karabah, un teritoriu disputat cu Azerbaidjan, a declarat, astăzi, un oficial armean de rang înalt, relatează AFP, potrivit News.ro.

Aceste două ţări caucaziene s-au luptat într-un război de şase săptămâni în 2020 pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah, o regiune muntoasă care, susţinută de Erevan, s-a separat de Azerbaidjan în anii 1990.

Un acord de încetare a focului intermediat de ruşi a pus capăt ciocnirilor, care au provocat moartea a peste 6.500 de oameni. Erevan a cedat multe teritorii regimului de la Baku în schimb, iar Moscova a desfăşurat o forţă de menţinere a păcii.

"Unităţile forţelor armate armene s-au întors în Armenia de la semnarea încetării focului. Procesul este finalizat în curând şi se va încheia în septembrie", a anunţat, marţi, secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei, Armen Grigorian. Cu toate acestea, forţele separatiste armene care se află încă în zonă "vor rămâne acolo", a declarat Grigorian pentru agenţia de presă de stat Armenpress.

El a mai susţinut că armata rusă desfăşurată în Nagorno-Karabah "garantează" securitatea armenilor care locuiesc în această regiune.

Preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev a criticat Armenia, vineri, pentru că a durat prea mult să-şi retragă forţele din Nagorno-Karabah. Baku şi Erevan au început un proces rezervat de normalizare. Miniştrii lor de Externe s-au întâlnit în weekend în Georgia pentru primele negocieri directe de la sfârşitul războiului din 2020.

De asmenea, preşedintele Azerbaidjanului, Aliyev, şi premierul armean, Nikol Pashinian, s-au întâlnit de două ori la Bruxelles în ultimele luni, ca parte a medierii Uniunii Europene. Cei doi lideri urmează să aibă o altă întrevedere în iulie sau august, potrivit Bruxelles-ului.

În schimb, de la sfârşitul războiului, situaţia în privinţa regiunii Nagorno-Karabah rămâne tensionată. Mai multe incidente mortale au avut loc la graniţă, în care au fost implicate forţele armene şi azere. Acordul care a pus capăt luptei a declanşat şi o criză politică în Armenia, în contextul în care mai multe partide de opoziţie au cerut demisia lui Nikol Pashinian, pe care îl acuză că a făcut prea multe concesii la Baku.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb