S-a ajuns şi aici. Vladimir Putin este decis să meargă până la capăt. De curând a ţinut un discurs la un fel de "dezbatere" organizată la Moscova. Evident, nu era vorba de un schimb onest de argumente, ci doar de o ocazie regizată de Kremlin pentru a-i da ocazia despotului-şef să se desfăşoare.
Iar de desfăşurat, a făcut-o din plin. Omul a "glumit" la un moment dat că ar putea declanşa apocalipsa nucleară. "Aş putea să îi trimit pe toţi în Rai!" - a spus el, rânjind. Sincer, nu văd unde e poanta...
Dar altă parte a circului mi-a atras mai mult atenţia. La un moment dat, Vladimir Putin a încercat o altă glumă, ceva despre un copil ucrainean care îi spune tatălui său că s-a stins lumina. Se înţelege că întâmplarea este plasată în contextul în care Rusia încearcă să distrugă sistematic reţeaua de curent din Ucraina. Probabil că memoria lui Putin nu e în cea mai bună formă, pentru că a uitat să spună şi restul bancului. Însă faptul că a ajuns să facă haz de suferinţa copiilor ucraineni spune multe.
De pildă, că planul său este să comită un genocid în Ucraina. Aţi observat, desigur, că scopurile "operaţiunii speciale militare", de la bun început vagi, par să se fi schimbat. La început aflasem din gura profetului din Kremlin că ucrainenii şi ruşii sunt "acelaşi popor". O minciună ordinară, din categoria celor cu care a defilat Adolf Hitler, când a anexat Austria.
Cu vremea, accentul s-a deplasat de la "popor" la "teritoriu". Mai pe şleau, pe Putin nu îl mai interesează populaţia din zonele pe care le-a anexat. A început să îi deporteze pe locuitorii de acolo în Rusia. Trupele sale îi ucid, le controlează telefoanele, îi torturează şi îi înfometează. Tot ce contează este terenul, dacă se poate curăţat de orice populaţie autohtonă.
Într-o zi, sper, se vor găsi documente care să probeze intenţiile ultime ale dictatorului rus. Judecând după modul de operare, el plănuieşte ceva care seamănă destul de bine cu soarta pe care naziştii germani o rezervaseră Ucrainei în perioada de după război. Băştinaşii urmau să fie ucişi şi deportaţi, iar terenul să fie alocat unor colonii agricole germane.
Nu este o întâmplare că planurile operaţionale ale lui Hitler şi ale lui Putin coincid. În Rusia, cercurile de decizie sunt influenţate de o formă de fascism rus.
Ideologul Dughin, cel care cheamă la un fel de jihad ortodox împotriva Vestului "decadent" este doar unul dintre multele exemple. Mă uitam zilele trecute la o înregistrare de la o televiziune rusă. Unul dintre invitaţi spunea fără să clipească: "Rusia este ultimul refugiu al rasei albe". Nimeni din platou nu a obiectat.
Acum, conducerea de la Moscova a decis să se retragă din acordul de garantare a tranzitului de cereale ucrainene prin Marea Neagră. În parte, decizia este o răzbunare infantilă pentru atacul ucrainean asupra flotei militare de la Sevastopol. Deocamdată este neclar ce au realizat dronele Ucrainei, dar se pare că unele vase militare ruseşti au fost avariate. Pe de altă parte, Rusia speră să sporească dificultăţile financiare ale Ucrainei, negând-i accesul la pieţele de cereale. Dacă acesta e planul, mă tem că nu este prea inteligent. Ucraina va beneficia de asistenţa financiară a Vestului, pentru care câteva miliarde de dolari, cât pierd ucrainenii prin tăierea exporturilor pe Marea Neagră nu sunt o problemă.
Fiind însă vorba despre Rusia, lucrurile nu stau, probabil, aşa cum par. Scopul ultim al lui Putin este, se prea poate, să sporească haosul în lume prin flămânzirea celor dependenţi de grâul din Ucraina. În traducere, dacă mii de oameni vor muri de foame prin Africa sau prin Asia, asta ar putea pune presiune pe americani şi pe europeni să cadă la o înţelegere cu Putin.
Până atunci, la televiziunea rusă curg glumele nesărate. O emisiune, zilele trecute, îi prezenta pe locuitorii din Kiev, în pană de curent, pe întuneric, cum prăjesc slănină la lumânare. Din păcate pentru propaganda Kremlinului, efectul a fost ruinat de un invitat din platou. O rară voce lucidă, care a remarcat că ceea ce face Rusia, prin nesocotirea graniţelor şi prin atacarea civililor, este o încălcare a dreptului internaţional. Acelaşi invitat a remarcat, spre stupoarea celorlalţi, că ucrainenii, fiind un popor care a îndurat fără să cedeze privaţiunile celui de-Al Doilea Război, nu vor ceda nici acum.
Ceva haos aici, foamete acolo, minciuni la dreapta, propagandă în stânga: regimul lui Vladimir Putin încearcă orice fel de acrobaţie pentru a distrage atenţia de la moartea anunţată, pe câmpul de luptă, a armatei sale de invazie. S-a aflat, zilele trecute, că întreg corpul 11 de armată, format pentru a apăra Kaliningradul, a fost nimicit în Ucraina.
Trebuie să scoţi cămaşa cumva, nu? Ameninţarea cu bomba nucleară nu prea funcţionează, de ameninţările cu invazia au ajuns să râdă şi ţările baltice. Ce a mai rămas? În delirul său, dictatorul rus anunţă foametea universală. Trebuie să recunoaştem, cel puţin, că este perseverent. Speranţa moare ultima.