Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a solicitat societăţilor de asigurare informaţii referitoare la posibilele cazuri de fraudă semnalate la decontarea poliţelor RCA între intermediari şi societăţile de asigurare, se arată într-u comunicat de presă.
Din răspunsurile la solicitările adresate celor 11 societăţi autorizate să practice asigurarea RCA, oferite până la data de 23 octombrie, zece societăţi chestionate au comunicat că până acum nu au făcut plângere penală pentru astfel de cazuri. O singură societate a informat ASF că a făcut plângere penală împotriva unei persoane fizice şi a două societăţi unde aceasta este administrator, care are la bază nedepunerea primelor de asigurare subscrise pe segmentul RCA. Primele de asigurare ar fi trebuit să fie depuse conform contractelor de colaborare încheiete de cele două societăţi de intermediare cu societatea de asigurare respectivă.
Societatea de asigurare care a făcut plângerea s-a constituit parte civilă într-un proces penal, se mai arată în comunicat.
Demersul Autorităţii de Supraveghere Financiară a fost iniţiat după ce, în data de 18 octombrie 2013, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 6 persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de "înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi uz de fals". Parchetul cercetează dacă sumele încasate în urma emiterii unor poliţe de asigurare au fost însuşite şi cum de către persoanele cercetate, în dauna societăţii de asigurare.
Din informaţiile primite, cazul se referă la două societăţi de intermediare care au avut contract cu societatea şi nu au depus primele conform contractului, potrivit sursei citate.
"Neplata primelor de asigurare de către intermediar către societatea de asigurare nu afectează în niciun fel valabilitatea poliţelor de asigurare emise în numele societăţii de asigurare. Decontările între societăţile de asigurare şi intermediari ţin strict de contractul între părţi, fără să afecteze valabilitatea poliţelor", precizează Autoritatea.
ASF menţionează că îşi rezervă dreptul de a solicita informaţii suplimentare societăţilor de asigurare, în vederea maximizării protecţiei asiguraţilor, ori de câte ori instituţii ale statului demarează investigaţii cu privire la piaţa asigurărilor.