Aproape 60% dintre femeile antreprenor din România consideră că trebuie să dovedească mai mult şi câştigă mai greu în business doar pentru că sunt femei, iar jumătate dintre ele spun că le este mai greu în antreprenoriat decât dacă ar fi fost bărbaţi, arată rezultatele unui sondaj realizat de Asociaţia Antreprenoare, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Potrivit comunicatului, sondajul, realizat într-o comunitate din care fac parte peste 15.000 de antreprenoare, evidenţiază principalele provocări şi greutăţi pe care le resimt româncele din mediul de business. Astfel, pentru doar 4% dintre antreprenoare le este mai uşor în business pentru că sunt femei, iar 46% spun că nu simt vreo diferenţă.
"Antreprenoriatul este văzut ca un domeniu al bărbaţilor pentru că e o continuă competiţie în afaceri. Iar bărbaţii sunt construiţi să aibă un apetit mai mare pentru risc şi să fie mereu în competiţie. Însă, tot mai multe femei îşi doresc să fie independente financiar, să construiască o afacere, să schimbe modalitatea de a face afaceri şi să contribuie la bunăstarea familiei. Studiul nostru relevă faptul că antreprenoriatul încă are gen, însă are gen în întreaga lume. Statisticile internaţionale arată că aproximativ 25% din afacerile mici şi mijlocii din toată lumea sunt conduse de femei. În România, în jur de 36% dintre afaceri sunt cu acţionariat feminin şi este în creştere în fiecare an. Prin urmare, vom vedea tot mai multe românce în afaceri, iar prin asociaţia noastră le încurajăm în acest sens şi susţinem, printr-un proces de educaţie şi de schimbare de mentalitate, tot mai multe femei din ţară să scape de bariere mentale şi să-şi urmeze visul de a fi antreprenoare", declară Carmen Mihalca, fondatoarea Asociaţiei Antreprenoare, cu peste 15.000 antreprenoare membre.
Ce provocări au femeile antreprenor în afaceri
Antreprenoarele din România se confruntă cu o serie de provocări în business, principala fiind faptul că trebuie să dovedească mai mult doar pentru că sunt femei, au răspuns aproape 42% dintre ele. În continuare, aproape 17% afirmă că simt că negociază mai greu, respectiv că obţin câştiguri mai greu deşi muncesc mult, doar pentru că sunt femei. Totodată, conform sondajului realizat de Asociaţia Antreprenoare, aproape 13% consideră că există manipulare sau desconsiderare din partea bărbaţilor în parteneriate în afaceri, iar peste 8% cred că femeile au mai multe provocări de rezolvat în business pentru că, pe lângă afacere, au şi alte responsabilităţi, în special faptul că se dedică mai mult copiilor, şi că iau decizii mai greu şi riscă mai puţin în afaceri, se menţionează în comunicat.
"Femeile nu sunt luate în serios când zic că ar vrea propria afacere. Şi acest lucru îl vedem foarte des în discuţiile şi comentariile din social media. E o provocare destul de mare să schimbi această mentalitate. Şi de aici vine provocarea legată de a putea să-şi recunoască meritele şi de a se bucura de realizări, de a reuşi să creeze un echilibru între viaţa profesională şi cea de familie, să-şi depăşească frica de eşec şi, de ce nu, de a susţine un pitch care să le aducă finanţare", punctează Carmen Mihalca, fondatoarea Asociaţiei Antreprenoare.
Ce le ajută pe femei în business
Peste 50% dintre repondentele la sondaj au între 2 şi 10 ani de antreprenoriat, aproape 30% au peste 10 ani în business, iar 21% au sub 2 ani în business. Cele mai multe femei, peste 83%, au firme în domenii umaniste, iar restul într-un domeniu tehnic.
Femeile consideră că anumite abilităţi native le ajută în afaceri, şi anume abilităţile de comunicare, intuiţie şi empatie pentru 60% dintre ele, respectiv disciplina, perseverenţa şi capacitatea analitică pentru 40% dintre ele.
Întrebate cât de favorabil este mediul fiscal şi de business femeilor din România, peste 33% dintre ele au răspuns că este un nivel mediu, iar 25% că este puţin favorabil, respectiv 25% încurajant. Peste 8% susţin că mediul fiscal şi de business este deloc favorabil şi descurajant pentru femeile antreprenor, se precizează în comunicat.