The Dietitian, prima conferinţă acreditată cu puncte de Educaţie Medicală Continuă pentru Dieteticieni (EMCD), adresată nutriţioniştilor-dieteticieni, va avea loc pe 17 noiembrie 2023, la Cluj-Napoca şi reuneşte specialişti din întreaga ţară, conform unui comunicat de presă al organizatorilor.
Potrivit sursei citate, conferinţa este organizată de către Asociaţia Dieteticienilor din România, în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din România prin Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din judeţul Cluj. La evenimentul academic sunt aşteptaţi profesionişti din domeniul nutriţiei şi dieteticii, precum şi absolvenţi ai studiilor de licenţă în specializarea Nutriţie şi Dietetică, dar şi studenţii care urmează această specializare din universităţile de profil din ţară.
"Într-o lume în continuă schimbare, înţelegem cât de important este ca specialiştii să fie mai mult decât autorităţi în domeniul ştiintei nutriţionale. Pacienţii noştri merită nu doar informaţii precise, ci şi sprijinul şi înţelegerea unui expert care poate comunica cu blândeţe şi empatie. Suntem aici pentru că înţelegem puterea pe care cuvintele noastre le au în a motiva şi a influenţa pozitiv modificarea comportamentului alimentar. Astfel, ne propunem să oferim aceste oportunităţi de creştere profesională, susţinând excelenţa în practica dietetică şi îmbunătăţind calitatea vieţii pentru toţi cei pe care îi servim", declară Dr. Laura Gavrilaş, Nutriţionist-Dietetician, Preşedintele Asociaţiei Dieteticienilor din România.
În cadrul conferinţei, specialiştii invitaţi vor explora subiecte precum: strategii de comunicare eficiente pentru intervenţii nutriţionale în rândul adolescenţilor, principii de comunicare în educaţia nutriţională la nivel comunitar, abordarea grupului de persoane cu obezitate, modalităţi eficiente de comunicare pentru a susţine schimbarea pozitivă în comportamentul de sănătate al pacienţilor, particularităţi ale comunicării cu pacientul în mediul online, sau elemente de comunicare impotante în personal branding pentru dieteticieni.