ASOCIAŢIA PARAKLETOS: Nu toate facturile de utilităţi sunt titluri executorii

Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 225/2016, dispune, la art. 42 alin.61: Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu.

Caracterul executoriu al facturii permite emitentului facturii să declanşeze executarea silită a debitorului (care se poate finaliza chiar şi cu vânzarea la licitaţie şi evacuarea din locuinţa familială a debitorulu) fără a mai fi nevoit să facă efortul de a demara şi derula un proces contra debitorului. Această facilitate procesuală rară, menită a consolida rapid lichiditatea unui actor esenţial al economiei şi al comunităţii, poate fi şi sursa unor potenţiale abuzuri sau practici comerciale incorecte, precum şi un avantaj concurenţial care, impropriu interpretat şi gestionat, ar putea determina practici anticoncurenţiale ale beneficiarilor acestei facilităţi, inclusiv a celor auto-asumaţi.

Dar Legea nr.51/2006 şi, implicit, art. 42 alin.61, mai sus enunţat, nu vizeaza decât facturile de utilităţi emise pentru furnizarea de servicii publice comunitare.

Pentru evitarea oricarei ambiguităţi, vom reţine că este vorba atât de facturile emise direct, de administraţia publică locală (UAT), prin departamente speciale (gestiune directă), cât şi de regiile autonome sau de societăţile deţinute de UAT ori de companiile cărora UAT le-a delegat serviciile publice comunitare (gestiune delegată).

Este vorba, deci, de serviciile de utilităţi furnizate sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale.

Niciun alt furnizor de utilitati nu poate beneficia de caracterul de titlu executoriu al facturii în baza acestei legi.

În altă ordine de idei, Legea nr.51/2006 se referă, în mod explicit şi limitativ, la alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate, colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, salubrizarea localităţilor, iluminatul public, alimentarea cu gaze naturale si transportul public local de călători.

Nicio altă factură de utilităţi nu poate avea caracter de titlu executoriu în baza acestei legi.

În consecinţă, facturile emise de companiile private de gaze si electricitate, facturile de telefonie (fixă sau mobila), facturile de internet si de televiziune prin cablu sau digitală şi orice alte facturi de utilitati emise de companii private care nu aparţin de UAT şi nici nu au primit prin delegare de la UAT gestiunea serviciului public, NU au caracter de titlu executoriu.

Cu atat mai puţin, acest caracter de titlu executoriu nu poate fi invocat atunci când factura este deţinută şi trimisă la plată de colectorii de creanţe.

Este interesant că art. 9 alin.1 din Legea nr.51/2006 stabileşte că raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale şi utilizatorii sunt raporturi juridice de natură administrativă, supuse normelor juridice de drept public• .

Este inadmisibil, însă, ca şi raporturile juridice dintre operatori (publici sau privaţi, cu sau fără personalitate juridică) şi utilizatori să fie considerate, prin analogie, raporturi juridice administrative (de drept public).

În cazul în care utilizatorul este o persoana fizică, adică un consumator, în sensul legislaţiei protecţiei consumatorilor, trebuie reţinut că operatorul, indiferent dacă este o entitate de drept public sau o companie privată, este un comerciant (soluţie care rezulta foarte clar din speta BKK Mobil, CJUE, 2013). De aceea, contractul dintre un comerciant şi un consumator nu poate fi decât un contract comercial.

În orice caz, din perspectiva legislaţiei protecţiei consumatorilor şi a jurisprudenţei CJUE în domeniu, reglementarea şi utilizarea de titluri executorii, altele decat hotărârile judecătoreşti, impotriva consumatorilor, trebuie descurajată. De aceea, exista serioase îndoieli că facturile de utilităţi publice emise contra consumatorilor de companiile private care livrează servicii sau utilităţi publice comunitare în baza unei delegări a serviciului public ar avea caracter de titlu executoriu. Un raţionament contrar ar fi de natură a înfrânge jurisprudenţa CJUE şi principiul constituţional al non-discriminării, care se aplica şi comercianţilor.

Este important de reţinut, în plus, ca utilizatorul are dreptul la încheierea unui contract pentru furnizarea de servicii sau de utilitţăi publice comunitare (cu excepţia cazurilor în care existenţa unui contract nu este posibilă din motive tehnice sau comerciale).

În lipsa unui contract, factura pentru prestarea serviciilor sau pentru furnizarea utilitatilor NU poate avea caracter de titlu executoriu, fiind lipsită de bază legală şi contractuală (este în acest sens art. 42 alin.2 din Legea nr.51/2006).

În fine, o factură nu poate face proba în contra destinatarului (beneficiar) dacă acesta nu a acceptat-o, expres, sau implicit.

Toate cele de mai sus pot face obiectul unor contestaţii la executare sau, dupa caz, obiectul unor plângeri administrative sau procese (individuale sau colective) în baza legislatiei protectiei consumatorilor.

Asociaţia Parakletos poate primi petiţii şi poate oferi îndrumare şi suport în acest sens. Puteţi să ne contactaţi, pentru asta, la adresa office@asociatia-parakletos.ro.

La final, având în vedere desfăşurările ideologice şi birocratice recente, se cuvine a cita şi explica sumar un text de principiu din această lege.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, organizarea, furnizarea/prestarea şi gestionarea serviciilor de utilităţi publice trebuie să asigure, printre altele: a) satisfacerea cerinţelor cantitative şi calitative ale utilizatorilor; b) sănătatea populaţiei şi calitatea vieţii; c) protecţia utilizatorilor.

În special când utilizatorul plăteşte, serviciile comunitare de utilităţi publice nu pot ţine omul în frig, nu pot suspenda sau întrerupe furnizarea de utilităţi (cu sau fără ajutorul contoarelor inteligente), nu pot impune economia de energie, nu pot gâtui libera circulaţie a persoanelor cu mijloacele de transport în comun şi, în genere, nu pot pune în pericol sănătatea populaţiei şi calitatea vieţii, având obligaţia să adigure protecţia utlizatorilor, în ciuda oricărei ideologii sau a oricăror ordine birocratice. E ilegal, e penal chiar.

• Ironic, în timp ce raporturile juridice dintre autorităţile publice locale şi utilizatori sunt calificate indistinct ca raporturi juridice de drept public, raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale şi operatori sunt supuse normelor juridice de drept public sau privat, "după caz" (art. 9 alin.2 teza întâi din Legea nr.51/2006), ca şi când delegarea de servicii publice ar putea fi, vreodată, altceva decât contracte administrative. Gestiunea serviciilor publice comunitare poate fi delegată doar prin concesiune sau prin achiziţie publică de servicii, aşa cum rezultă chiar din Legea nr.51/2006