Maşinile cu un nivel ridicat de poluare reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii publice, arată un raport New Weather Institute, citat de The Guardian.
Publicitatea la vehiculele mari, care emit mai mult gaz cu efect de seră decât alte maşini, ar trebui interzisă, astfel încât Marea Britanie să îşi poată atinge obiectivele climatice, subliniază raportul.
Creşterea mare a numărului de SUV-uri din Marea Britanie şi din întreaga lume este al doilea contribuitor poluant din 2010 şi până azi, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie.
Mărimea şi greutatea SUV-urilor determină un consum mai mare de combustibil. Cu toate acestea, producătorii cheltuiesc milioane pentru promovarea acestor vehicule, pentru a-şi mări ponderea pe piaţa auto din Marea Britanie, potrivit raportului New Weather Institut.
În Marea Britanie, anul trecut, peste 150.000 de maşini vândute au avut o lungime de peste 4,8 metri, prea mare pentru a se încadra într-un loc de parcare standard.
SUV-urile reprezintă un procent de 40% din totalul noilor maşini vândute în Marea Britanie - în timp ce vehiculele electrice reprezintă mai puţin de 2%.
Raportul Upselling Smoke constată că tendinţa globală de creştere rapidă a vânzărilor de SUV-uri este periculoasă pentru obiectivele climatice.
Se solicită interdicţia publicitară pentru maşinile cu emisii medii mai mari de 160gCO2 / km şi orice maşini care depăşesc 4,8 metri lungime.
Andrew Simms, co-director al New Weather Institute, a declarat: "Am oprit publicitatea la tutun când am înţeles ameninţarea la sănătatea publică.
Acum că cunoaştem şi daunele climatice cauzate de poluarea maşinilor, este timpul să încetăm şi cu acestea."
Raportul arată că banii investiţi pentru promovarea autovehiculelor - 1,2 miliarde de lire sterline în Marea Britanie anul trecut şi 35,5 miliarde de dolari (26,6 miliarde de lire sterline) în întreaga lume - sunt concentraţi tot mai mult pe promovarea SUV-urilor.
Marea Britanie s-a angajat să atingă obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la zero, până în 2050.
Raportul argumentează că încheierea publicităţii pentru vehicule cu emisii ridicate de carbon va obliga producătorii să îşi concentreze cheltuielile publicitare pe maşini mai mici, mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil.
Cererea în creştere pentru SUV-uri "ar putea anula beneficiile maşinilor electrice".
Centrul de cercetare energetică din Marea Britanie a declarat că respectarea angajamentelor climatice înseamnă că este necesară o acţiune imediată pentru a contracara creşterea rapidă a vânzărilor maşinilor mari.
Robbie Gillett, angajat al companiei La Possible, a declarat: "În timp ce milioane dintre noi încercăm să reducem amprentele de carbon pentru a face faţă crizei climatice, avem o industrie publicitară de mai multe milioane de lire sterline care comercializează agresiv vehicule cu grad înalt de poluare.
"Anunţurile lor înşelătoare ne promit libertate şi evadare - dar realitatea condiţiilor rutiere urbane promit blocaje în trafic şi poluarea aerului. Trebuie să creăm spaţiu pentru a respira şi spaţiu pentru a gândi - ferit de presiunile publicitare ale marilor poluanţi."