ASTĂZI Bogdan Aurescu, efectuează o vizită oficială la Chişinău

G.U.
Politică / 23 iulie 2021

Bogdan Aurescu, efectuează o vizită oficială la Chişinău

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, efectuează, astăzi, o vizită oficială la Chişinău şi se va întâlni cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, iar în cadrul discuţiilor va reafirma sprijinul ferm al României pentru programul amplu de reforme iniţiat de şeful statului moldovean, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MAE, ministrul Aurescu va participa şi la ceremonia de acordare a unui nou ajutor umanitar din partea României, constând în donarea de către Guvern a unui lot de peste 100.000 doze de vaccin împotriva COVID-19.

În cadrul întrevederilor de la Chişinău, ministrul Bogdan Aurescu va reafirma sprijinul ferm al României pentru programul amplu de reforme al preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, şi al viitorului Guvern, precum şi pentru parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va sublinia deschiderea şi interesul României pentru relansarea şi consolidarea cooperării şi coordonării bilaterale strânse în multiple domenii cu viitorul executiv şi cu noua majoritate parlamentară, precum şi pentru aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, în beneficiul direct al tuturor cetăţenilor acesteia, se arată în comunicat.

Discuţiile ce vor avea loc în marja vizitei vor oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii pe marginea perspectivelor de accelerare a celor mai importante proiecte susţinute de România în Republica Moldova, precum şi de multiplicare a acestora, cu impact pozitiv pentru cetăţenii Republicii Moldova şi de natură să impulsioneze conectarea Republicii Moldova la spaţiul şi valorile Uniunii Europene, notează sursa citată.

"Vizita ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Chişinău, imediat după victoria decisivă a forţelor pro-democratice, pro-reformă şi pro-europene, care deschide drumul către o guvernare stabilă în Republica Moldova, transmite astfel un mesaj clar, de deschidere şi disponibilitate crescute din partea României, care este pregătită să îşi consolideze sprijinul în toate domeniile de interes major pentru dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova, pentru creşterea rezilienţei sale în faţa provocărilor actuale şi viitoare", se mai afirmă în comunicatul MAE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb