Liderii PNL se reunesc astăzi într-o şedinţă online de urgenţă a Biroului Executiv de la ora 14.00, potrivit G4media.
Şedinţa vine după după blocarea de ieri a negocierilor cu PSD. Între preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi mai mulţi lideri ai partidului au apărut în ultimele zile tensiuni din cauza faptului că acesta nu vrea să renunţe la postul de premier, ceea ce duce la blocarea discuţiilor cu PSD.
Şedinţa de joi a fost convocată de secretarul general al partidului, Dan Vâlceanu, cel mai apropiat colaborator al lui Florin Cîţu.
Mai mulţi prim-vicepreşedinţi PNL au anunţat, miercuri seara, că Florin Cîţu ar fi acceptat flexibilizarea mandatului pentru a supune la vot o propunere de premier într-o şedinţă a conducerii care ar urma să fie convocată pentru ziua de joi. În replică, ăreşedintele PNL Florin Cîţu a fost pentru scurt timp la Guvern, explicându-le jurnaliştilor că blocajul în negocierile cu PSD nu ţine de faptul că liberalii nu au încă o propunere fermă de premier, ci în faptul că ambele formaţiuni politice au pretenţia de a desemna premierul din prima etapă a guvernării.
Preşedintele Klaus Iohannis le-ar fi transmis celor trei lideri ai partidelor care ar putea forma o coaliţie de guvernare (PSD, PNL, UDMR) să vină la Cotroceni cu o singură propunere de premier agreată. PSD l-a votat, miercuri, pe Marcel Ciolacu drept nominalizarea partidului pentru funcţia de premier. PNL a decis, marţi seara, susţinerea variantei rotative la şefia guvernului şi primul premier să fie dat de PNL.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2021, 10:34)
" Liderii PNL" ,e o glumă? Pe stradă dacă merg găsesc la întâmplare 5-10 oameni mai valoroși și cu mai mult caracter decât," liderii PNL"!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2021, 14:02)
lideri, urgenta, echipa cistigatoare, vai mana lor de prosti si de derbedei