Executarea silită a acţionarului majoritar al "Astra Asigurări", The Nova Group Investments, de către un creditor al său, prin indisponibilizarea unor titluri de valoare deţinute de către un terţ, respectiv acţiunile emise de către societate, nu afectează activitatea asiguratorului, se arată într-un comunicat de presă
"Nu este afectată activitatea societăţii şi nu are legătură cu operaţiunile curente, ci doar cu cele referitoa-re la tranzacţionarea acţiunilor pe Bursa de Valori Bucureşti", a declarat Radu Mustăţea, Preşedintele Directoratului Astra Asigurări.
Potrivit comunicatului, între valoa-rea creanţei pretinse şi valoarea de piaţă a acţiunilor Astra Asigurări este o disproporţie foarte mare. Valoarea creanţei este de aproximativ 22 milioa-ne lei şi este izvorâtă dintr-un litigiu foarte vechi, din anul 2006, dintre AVAS şi The Nova Group Invest-ments România, acţionarul majoritar al Astra, fără nicio legătură cu activitatea societăţii Astra Asigurări.
Reprezentanţii magazinului "Unirea Shopping Center" (simbol SCDM) şi ai societăţii de asigurare "Astra" Bucureşti (simbol ATRA), ambele controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, prin intermediul "The Nova Group Investments România", au solicitat, marţi, sus-pendarea acţiunilor de la tranzacţionare, invocând existenţa unui dosar de executare silită.