Attila Korodi a fost ales vicepreşedinte al Adunării ONU de Mediu a UNEA

E.D.
Miscellanea / 25 iunie 2014

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice din România, Attila Korodi, a fost numit vicepreşedinte al biroului Adunării ONU de Mediu a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEA), transmite un comunicat remis astăzi redacţiei. Nominalizarea a venit din partea grupului est-european şi a fost adoptată cu unanimitate de voturi în plenul Adunării.

"Această numire reprezintă o continuare a implicării active a României în forurile internaţionale din domeniul mediului şi dezvoltării durabile. Este o onoare şi, în acelaşi timp, o mare responsabilitate în avansarea implementării deciziilor de dezvoltare durabilă în plan regional şi naţional. Asistăm la un moment deosebit, iar deciziile luate în prima sesiune a UNEA vor modela viitoarele acţiuni de mediu la nivel mondial", a declarat ministrul Attila Korodi.

În prezent, la sediul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, se desfăşoară prima sesiune a  UNEA la care participă peste 1200 de delegaţi, 160 delegaţii naţionale şi peste 100 miniştri.

Întâlnirea marchează un moment istoric al guvernării internaţionale de mediu. Segmentul ministerial la care va participa ministrul Attila Korodi este programat în intervalul 26-27 iunie 2014, având ca teme "Obiectivele de Dezvoltare Durabilă şi Agenda de dezvoltare post-2015, inclusiv Consumul şi Producţia Durabile", şi "Comerţul Ilegal cu specii sălbatice".

Adunarea ONU de Mediu a UNEP (UNEA) s-a constituit ca urmare a implementării prevederilor documentului rezultat al Conferinţei ONU privind Dezvoltarea Durabilă (Rio+20), "Viitorul pe care ni-l dorim", înlocuind Consiliul de Administraţie al UNEP.

UNEA reprezintă organul de administraţie al UNEP, forul mondial de mediu la cel mai înalt nivel, care va lua decizii strategice pentru întărirea dimesiunii de mediu în contextul viitoarei Agende ONU de dezvoltare la nivel global. Această Agendă va continua eforturile comunităţii internaţionale de îndeplinire a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb