Poliţia ungară a reţinut trei persoane despre care se presupune că ar fi implicate în tragedia produsă joi, când peste 70 de imigranţi au fost găsiţi morţi într-un camion abandonat în Austria, a anunţat astăzi în ediţia sa on-line ziarul austriac Krone, citat de Reuters şi EFE.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne austriac nu a putut confirma informaţia oferită de Krone, în timp ce poliţia din Ungaria şi cea din Austria nu au dorit să facă niciun comentariu.
Potrivit ziarului austriac, arestările au avut loc în Ungaria şi se presupune că presupuşii capi ai acestei grupări care se ocupă cu traficul de persoane s-ar afla în România, scrie EFE.
Peste 70 de cadavre ale unor imigranţi au fost scoase din camionul descoperit abandonat joi pe banda de urgenţă a unei autostrăzi din estul Austriei, în apropiere de Ungaria şi Slovacia, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne austriac.
Camionul frigorific de 7,5 tone şi de numai 5 metri lungime a fost descoperit de angajaţi ai Asfinag, operatorul autostrăzilor din Austria. Vehiculul a fost dus la un institut veterinar cu facilităţi de refrigerare, iar experţi legişti au lucrat toată noaptea pentru a scoate şi număra cadavrele. Vehiculul era înmatriculat în Ungaria şi avea logoul unei firme slovace de carne de pasăre. Şoferul camionului a dispărut.
Potrivit EFE, se crede că victimele au murit cu 36-48 de ore înainte de descoperirea camionului frigorific. Conform informaţiilor furnizate de poliţia ungară, care a trimis doi agenţi în Austria pentru a coopera cu autorităţile austriece în acest caz, camionul frigorific, cu plăcuţe de înmatriculare ungare, a fost văzut miercuri la sud de Budapesta şi, ceva mai târziu, la frontiera cu Austria. Potrivit ultimelor date oferite de presa austriacă, vehiculul a intrat miercuri în Austria şi a fost abandonat joi în jurul orelor 6 dimineaţa.