BVB BET schiţează o mişcare de creştere

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 februarie

BET schiţează o mişcare de creştere

Tranzacţii de 62 milioane lei, uşor peste valoarea din şedinţa precedentă

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a dezvoltat o mişcare de creştere în ultima săptămână, ieri principalul coş de acţiuni al pieţei noastre bifând un avans de 0,55%, la 17.856 de puncte. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,26%, până la 3.367 de puncte, în contrast cu declinul pieţelor europene.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 62 milioane lei, uşor peste cea din sesiunea anterioară, de 60,3 milioane lei, schimburile cu acţiuni furnizând aproape 90% din rulajul de ieri.

În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat un rulaj de 16,2 milioane lei, titlurile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua la preţul unitar de 0,77 lei, în creştere cu 0,98%.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce s-au apreciat cu 0,87%, la 28,9 lei, în condiţiile unor schimburi de 9,6 milioane lei.

Acţiunile One United Properteis (ONE) au stagnat, la preţul de 20,75 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de cinci milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Romgaz (SNG), ce au cumulat un rulaj de 4,9 milioane lei, acţiunile SNG încheind ziua la preţul unitar de 5,94 lei, în creştere cu 0,68%.

În piaţa "deals" nu a fost realizată nicio tranzacţie.

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un declin de 0,42%, la 62.339 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,6%, până la 1.300 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a depreciat cu 0,29%, la 876 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Condmag" (COMI): +13,33%

2. "IAR Braşov" (IARV): +7,66%

3. "Electroargeş" (ELGS): +5,71%

4. "Chimcomplex" (CRC): +5,47%

5. "Bermas" (BRM): +5,19%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Romcab" (MCAB): -14,29%

2. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO) : -5,24%

3. "Roca Industry" (ROC1): -3,07%

4. "Ropharma" (RPH): -2,53%

5. "Socep" (SOCP): -2,37%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb