Cea mai mare companie de ceai cu gheaţă, alte băuturi şi îngheţată din China, Mixue Group, încearcă să strângă 3,45 miliarde de dolari HK (443,66 milioane de dolari SUA) printr-o ofertă publică iniţială (IPO) la Bursa din Hong Kong, conform Reuters, care citează documentele depuse la autoritatea pieţei de capital.
Compania a început vineri procesul de bookbuilding pentru vânzarea a 17,1 milioane de acţiuni la un preţ de 202,5 dolari HK fiecare. Acţiunile urmează să fie lansate la tranzacţionare la Bursa de Valori din Hong Kong, pe data de 3 martie.
Compania Mixue va fi evaluată la 9,8 miliarde de dolari, iar cinci investitori majori au subscris pentru acţiuni în valoare de 200 de milioane de dolari, potrivit sursei citate.
Mixue, care plănuise anterior să strângă până la un miliard de dolari prin IPO, şi-a redus volumul acţiunilor scoase la vânzare, deoarece nu avea nevoie "disperată" de numerar, spun surse citate de Reuters.
Compania are 45.000 de magazine în China continentală şi în alte 11 ţări printr-o reţea majoră de franciză. Mixue, renumită pentru mascota sa - un om de zăpadă cunoscut sub numele de Regele Zăpezii, care poartă o coroană şi o mantie roşie -, a devenit rapid, în ultimii ani, un brand popular printre tinerii consumatori. Mixue este un brand notoriu de băuturi din fructe şi ceai, cafea şi îngheţată, de obicei la un cost de aproximativ un dolar.
Până la sfârşitul lunii septembrie 2024, mai bine de 99% din cele peste 45.000 de magazine ale Mixue erau francizate, conform documentelor depuse la autoritatea de reglementare. Pe partea de venituri, compania nu are ca sursă principală taxele din franciză. Acestea au reprezentat numai 2,4% din veniturile totale în primele trei trimestre ale anului 2024, conform sursei menţionate.
Cea mai mare parte a veniturilor provine din vânzarea de bunuri şi echipamente către magazinele francizate, care sunt obligate să cumpere aceste articole de la Mixue.
Compania este considerată cel mai mare lanţ de fast-food din lume după numărul de magazine, dar există încă loc de creştere în China, spune analistul independent Zhu Danpeng, menţionând: "În judeţe, oraşe şi sate, încă există multe magazine mici, nestandardizate. Din câte ştiu eu, există aproape 200.000 de astfel de magazine care ar putea fi înlocuite de Mixue".
Mixue a vândut 7,1 miliarde de băuturi în primele nouă luni ale anului trecut, conform Reuters.
Compania a fost creată în 1997, în oraşul nordic Zhengzhou, de către fondatorul Zhang Hongchao, care a început afacerea cu un aparat de shaved ice făcut în casă (shaved ice este desert din aşchii foarte subţiri de gheaţă sau gheaţă zdrobită, aromată cu sirop sau alte ingrediente dulci).
Opinia Cititorului