AUR: "Aşteptăm cu interes să vedem textul moţiunii de cenzură împotriva guvernului"

A.D.
Politică / 8 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

AUR îi cere liderului USR Elena Lasconi să organizeze consultări pentru a discuta conţinutul moţiunii de cenzură înaintată de USR, în vederea semnării şi susţinerii acesteia, transmite news.ro.

"Sperăm ca anunţul privind moţiunea de cenzură să nu fie doar un demers imagine şi să meargă până la capăt", au declarat reprezentanţii AUR.

"Jocul de "adio, dar rămân cu tine" al lui Nicolae Ciucă nu convinge pe nimeni. PSD şi PNL îşi continuă blatul în spatele uşilor închise. Dacă Nicolae Ciucă şi PNL sunt cu adevărat revoltaţi de decizia Curţii Constituţionale, de ceea ce se întâmplă cu drepturile românilor, atunci ori pleacă de la guvernare cu totul, ori susţin o moţiune de cenzură. Am văzut că doamna Lasconi şi USR au ieşit public să anunţe că vor iniţia un asemenea demers. Aşteptăm cu interes să vedem textul moţiunii de cenzură împotriva guvernului condus de Marcel Ciolacu şi îi solicităm doamnei Lasconi să organizeze de îndată consultări pentru a discuta conţinutul moţiunii de cenzură în vederea semnării şi susţinerii acesteia", a declarat formaţiunea condusă de George Simion

Mai mult, AUR a solicitat parlamentarilor neafiliaţi să semneze acest demers şi să susţină înlăturarea guvernului Ciolacu.

"Sperăm că, de această dată, doamna Lasconi şi parlamentarii USR să nu facă tot acest demers doar de imagine şi să meargă până la capăt. Guvernul anti-românesc condus de Marcel Ciolacu, un guvern pentru care drepturile cetăţenilor au devenit facultative, trebuie să plece, iar PSD şi PNL trebuie să ajungă la coşul de gunoi al politicii", au comunicat reprezentanţii AUR, cu menţiunea că, "dacă anunţul USR a fost doar un cântec de sirenă îndreptat electoral către PNL, atunci românii îi vor sancţiona".

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. pai nu urlati voi ma ca toti sunt hoti,ca salvati voi biata tarisoara.Acum ce texte va mai trebuie ca aveati voi cu miile de le puneati pe toate gardurile.Si voi si PNL va gudurati sa va ia Ciolacu la ciolan si din decembrie.

    1. SARACA ROMANIE,nu mai scapa de niste IDIOTI functionali ,analfabeti si LGTBQ,decat daca romanii se vor trezi si vor arunca la GUNOI prin VOT,aceasta PELAGRA a TARI. Dupa ce TARA a avut la conducere trei presedinti,unu si unu in persoanaje ca CONSTANTINESCU,BASESCU si IOHANNIS,dictate de noi STAPANI ai ROMANIEI si ROMANILOR,acum,au aparut iarasi niste CREATURI nedemne de poporul Roman. Din NEANT,a aparut GENERALUL ANALFABET(care citind dupa prompter,zici ca este un BUSTEAN),care se crede CIBORG sau SFINX,cand el,nu este decat un SFINCTER. In aceeasi categorie,intra si Leana de CAMPULUNG,care se crede ELENA din TROIA. Sa ne uitam la filmul ELENA din TROIA,si prin analogie,o vedem pe LEANA cum vrea sa fie CALARITA de CIUCA ca si ELENA din TROIA. Ca MASA sa fie BOGATA,iata ca a aparut si SEFUL de GALERIE SIMION,care se crede ZELEA CODREANU(vezi cum l-a copiat pe LEGIONAR cu NUNTA)..Aceasta FAUNA,de zici ca sunt SALVATORE de la PATRIA,umbla SLOBOZI prin TARA si tulbura mintile romanilor carora le promit o VIATA de VIS,daca ei vor conduce ROMANIA. Daca ar TRAI CARAGIALE,cred ca nu iar ajunge HARTIA de SCRIS ca sa pitroceasca niste piese de TEATRU care ar deveni adevarate CAPODOPERE. ROMANI,fiti atenti ca,VI se PREGATESTE CEVA mai tare si ca alegerea in fruntea TARI,a celor tri presedinti,care au contribuit din plin LA VANZAREA COPIILOR VOSTRI,cu TARA cu TOT.!

    Simion este duplicitar.

    1. AUR vrea sa ia vot antisistem =anti psd si are dezlegare de la psd.Totusi altii chipurile din partid se vor sacrifica si vor vota guvern pas dupa alegeri cu implanturi de AUR.

      Asa ar vrea si Ciuca si-n opozitie si la putere numai ca el e dus cu pluta si vrea in acelasi timp. 

    vor vota impreuna cu aur ca de obicei .este evident cum doar ciuca merita votat .

    1. E bine ca nu-s 10% care cred ca tine.Plagiatorul ostas o sa-i faca bocancii Covrigarului in continuare ca pensioara si dormitul in parlament sunt singurele lui optiuni.

      s a gresit punctajul la fratele de furat al psd aka pnl,motiunea de cenzura e ca sa cenzureze activitatea cuiva,care cenzurare poate fi facuta de catre oricare partid

      la punctaj nu scrie ce motive ar avea vreo parte ca sa nu cenzureze activitatea guvernarii de jnapani psdnl? 

    Mizeriilor umane,

    Voi, Petrov si grupul lui de securisti, lucrati din plin.  

    Daca romanii nu sunt atenti si vor accepta iar rahatul securist, voi, colaboratorii si informatorii, o sa ajungeti iar langa mormanul de bani. Si ca si atunci, in 2010, o sa jefuiti tara ca pe o gaina beata si capie. Mai trebuie hoata de Leana, Udre.. dar o aveti pe aceasta noua.  

    Slava romanilor care vor vota hotii si talharii vostrii.

    Isi vor merita soarta.  

    1. Ai gresit Oarecare pasti.pardon articolul.Aici e vorba de AUR,pentru alergia la poze se ia altceva.Ai ajuns sa improsti tocmai niste,pardon idolii.

      e ala cu fixatia cu Slava si conspiratita cronica

      nu conteaza la el textul,are el edevarurile lui 

      Ah,gata e cu defect

    Peste cateva zile sunt alegerile. LASATI, deci motiunile de cenzura hau-hau. Veti ,,cenzura" daca va fi cazul dupa alegeri. Ocupati-va de ceva solutii pt binele cetatenilor!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb