AUSTRIECII NU CEDEAZĂ: Expunerea băncilor austriece pe Europa de Est va fi limitată

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 ianuarie 2012

Expunerea băncilor austriece pe Europa de Est va fi limitată

Austria urmează să impună normele concepute pentru stimularea siguranţei sistemului financiar, prin reducerea creditării marilor bănci austriece către Europa emergentă, în ciuda unor nemulţumiri din regiune, potrivit unor surse apropiate întâlnirii de miercuri, de la Viena, citate de Reuters.

"Decizia a fost luată. Instrucţiunile vor fi publicate în scurt timp", a spus un oficial, care a dorit să-şi păs-treze anonimatul, adâugând că întâlnirea de miercuri, a autorităţilor de reglementare din 17 ţări europene, a fost o "reuniune de rutină".

Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), ne-a declarat că nu se pot face presupuneri despre ceea ce s-a discutat la Viena. Domnia sa ne-a precizat: "Aici, la BNR, nu vorbim şi nu facem presupuneri despre ce s-a discutat. Este un eveniment care se petrece acolo. Sunt dis-cuţii mari".

Reprezentanţii departamentului de presă al Băncii Centrale a Austriei ne-au declarat că întâlnirea de miercuri, de la Viena, la care au participat reglementatori din Europa Centrală şi de Est, a fost una "fructuoasă şi constructivă", însă nu au dorit să facă mai multe precizări.

Din dorinţa de a-şi păstra ratingul de top "AAA", în contextul crizei datoriilor zonei euro şi a îngrijorării faţă de expunerea băncilor austrice pe Europa Centrala şi de Est, Aus-tria a anunţat, în luna noiembrie a anului trecut, norme noi pentru cele mai mari bănci autohtone.

Reglementările privind capitalul şi lichiditatea au fost propuse de Banca Centrală a Austriei şi autoritatea austriacă de reglementare a pieţelor financiare (FMA), care impun Erste Group Bank, Raiffeisen Bank International şi UniCredit Bank Austria să limiteze creditarea în Europa de Est la 110% din depozitele şi finanţarea atrase pe plan local, ceea ce echivalează cu condiţionarea noilor linii de credit de la băncile-mamă de resursele obţinute de pe pieţele respective.

Propunerile, menite să asigure menţinerea ratingului "AAA" al Austriei, au fost criticate de oficialităţi din Europa de Est, îngrijorate că astfel de limitări pe creditare ar putea încetini creşterea economică din regiune.

Printre oficialităţile est-europene care s-au arătat nemulţumite, s-a numărat şi preşedintele Traian Băsescu. Domnia sa a declarat, la finalul anului trecut, că ar vrea să creadă că anunţul Băncii Centrale a Austriei a fost o "eroare" sau o "neînţelegere" a efectelor pe care acest lucru le-ar produce.

Autorităţile de supraveghere din regiune sunt îngrijorate că marile grupuri bancare din Europa îşi vor limita sau chiar scădea expunerile din statele emergente, calificate cu risc mai ridicat, pentru a îndeplini mai uşor noile cerinţe de adecvare a capitalului, care presupune atingerea până la mijlocul anului, a unui nivel de 9% pentru capitalul de rang I raportat la activele ponderate funcţie de risc.

Băncile austriece au cele mai mari expuneri în Cehia, România şi Ungaria, potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale. Activele totale consolidate ale instituţiilor de credit se ridicau, în iunie 2011, la 1,14 trilioane de euro, potrivit băncii centrale, adică de circa patru ori Produsul Intern Brut din 2010 al Austriei.

Banca Centrală a Austriei consideră că este important ca băncile austriece să nu mai fie dependente de profiturile "relativ ridicate" ale subsidiarelor austriece din Europa Centrală, de Est şi Sud-Est, potrivit raportului de stabilitate financiară pe 2011, al Băncii Centrale a Austriei.

"Banca Centrală a Austriei consideră că este important pentru băncile austriece să reducă, pe termen mediu, slăbiciunile structurale existente, care afectează profitabilitatea. În interesul sustenabilităţii pe termen lung a băncilor, abordarea deficienţelor structurale este necesară nu doar pentru consolidarea bazelor de capital ale băncilor, dar şi pentru întreruperea dependenţei lor de profiturile relativ ridicate obţinute din activităţile din Europa Centrală, de Est şi Sud-Est, profituri care vin cu costul unor riscuri ridicate", se arată în document.

Daniel Ionescu: Mă îndoiesc că băncile austriece îşi vor micşora expunerea pe România

Băncile austriece nu îşi vor reduce expunerea în ţara noastră, ci mai degrabă se va umbla la ritmul de creştere al expunerii, este de părere doctorul în economie Daniel Ionescu.

Domnia sa ne-a declarat: "Creşterea cu un punct procentual a rezervelor obligatorii invocată în comunicat nu înseamnă decât că va scădea masa creditelor acordate "fără acoperire" (din creaţie ex-nihilo de monedă) cu 11,2%! De asemenea invocarea cerinţelor de restructurare a expunerii la risc a băncilor austrice plecând de la faptul că rata de profit realizat în Europa Centrală şi de Est de bănci se realizează cu costuri mai mari (în fapt costul instrumentelor de hedging pe care trebuie să le achiziţioneze băncile angrenate în aceste creditări) este greu de înţeles, având în vedere că rata profitului uzurar şi speculativ ţine pasul cu expunerea la risc. România este creditată încă cu un CDS rezonabil! Mă îndoiesc de faptul că băncile austriece îşi vor micşora expunerea pe România. Probabil se va umbla la ritmul de creştere a acestei expuneri, dar, numai dacă oferta de fructificare a creditelor ce pot fi oferite nu va fi convenabilă. Cert este că, în perioada ce urmează costurile creditului contractat şi tras din piaţa privată va creşte mai ales pentru România, dat fiind că precaritatea din economie se adânceşte pe zi ce trece".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. DOMNUL iONESCU VA RAMANE INDOIT. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb