Deşi preţurile pe segmentul jucăriilor, jocurilor de societate, seturilor de coloriaj, produselor de birotică au crescut cu aproximativ 15-20 % de la sfârşitul anului trecut, românii dornici să păstreze tradiţia cadoului de Paşte au început să achiziţioneze astfel de produse începând cu luna martie a acestui an, potrivit unui comunicat al companiei Autograf, remis astăzi redacţiei.
"În contextul în care piaţa de birotică, papetărie sau de jucării din România a cunoscut o creştere a preţurilor datorată crizei mondiale şi inflaţiei instalate în piaţa din România şi, nu numai, ci şi în pieţele internaţionale, am observat o creştere a apetitului românilor cu 20-25%, comparativ cu 2022, pentru achiziţionarea de cadouri cu ocazia Sarbătorilor Pascale. Astfel, clienţii români au început mult mai devreme faţă de alţi ani achiziţia de astfel de produse, atât din magazinele noastre online, cât şi din cele fizice din Iaşi şi Bucureşti," declară Adrian Bănuţă, Retail Operations Manager Autograf.
Printre produsele vedetă ale acestor Sărbători Pascale se numără: instrumentele de scris de tip (Diplomat, Parker), jocurile creative, logice sau jocurile de societate. În acelaşi timp la mare căutare sunt seturile de coloriaj care pot fi folosite atât de adulţi, cât şi de copii. Bugetele alocate de către români variază între 70 şi 600 ron.
"Observăm însă o modificare a comportamentului de consum a clientului român în această perioadă, aceştia au început să acorde o mai mare atenţie calităţii produselor, chiar dacă acestea au un preţ mai mare, în defavoarea cantităţii cum eram obişnuiţi în alţi ani. Astfel, în topul preferinţelor rămân încă ghiozdanele şi penarele aparţinând unor branduri recunoscute", declară managerul magazinelor Autograf, Adrian Bănuţă.
Analizând dinamica cumpărăturilor de cadouri de Paşte, acestea au avut o pondere de 70/30% în favoarea cumpărăturilor tradiţionale din magazinele fizice, versus cele online.