• Caietul de sarcini nu există, deşi un comunicat anunţa că brokerii îl pot achiziţiona
Bursa de Valori Bucureşti a anunţat, ieri, că a dat startul concursului pentru intermedierea listării la cota proprie, invitându-i pe brokeri să cumpere caietul de sarcini, până pe 8 aprilie.
Surpriză, însă, pentru cei care chiar au intenţionat să facă asta, ieri: documentul nu era gata.
Întrebat de redactorul Bursa dacă este interesat de intermedierea listării BVB, Cristian Sima, preşedintele "WBS România", ne-a declarat, ieri: "Anca Bunea, directorul general al WBS, a vrut să cumpere caietul de sarcini, însă Anca Dumitru, directorul general al Bursei, i-a spus că acesta va fi gata peste două zile".
Potrivit unui comunicat al Bursei, Consiliul de Administraţie a aprobat, marţi, caietul de sarcini pentru alegerea intermediarului care va mijloci listarea BVB, criteriul pentru atribuirea contractului de intermediere fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic".
Caietul de sarcini poate fi achiziţionat, din momentul în care va fi gata, contra sumei de 500 de lei.
Conducerea BVB a stabilit că lis-tarea propriilor acţiuni trebuie realizată în termen de 90 de zile de la atribuirea contractului de intermediere.
Pot depune ofertele de intermediere ofertanţi individuali sau organizaţi în sindicate, înregistraţi la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autorizaţi să presteze toate serviciile de investiţii financiare reglementate de legislaţia privind piaţa de capital şi admişi ca participanţi la sistemul de tranzacţionare al BVB, potrivit informaţiilor de pe site-ul Bursei.
Societăţile de brokeraj care au reprezentanţi în Consiliul Bursei nu vor putea participa la competiţia pentru intermedierea listării BVB.
1. da' de unde ati scos ultima fraza?
(mesaj trimis de cine plateste? în data de 01.04.2010, 07:50)
In tot ceea ce a dat BVB nu exista aceasta fraza. HMMM.... Desi nu este nimic fals sau incorect. Este adevarat, dar de unde ati luat-o?
Si inca ceva, frate, il mai crede cineva pe Sima? La cate a facut ala nimeni nu mai are incredere in el.
1.1. revin.. (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de tot eu în data de 01.04.2010, 07:55)
Am vazut de unde ati aflat ultima fraza. Greseala mea ca nu am citit toate stirile.