Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) a transferat către UniCredit Ţiriac, la 25 iulie, suma de 25 milioane de lei (5,63 milioane de euro) pentru utilizarea a 186.087 licenţe Microsoft de către Ministerul Educaţiei, în baza unui contract cesionat către bancă de D-Con.Net AG (Elveţia). Plata reprezintă ultima tranşă (a treia) dintr-un contract încheiat în august 2011 şi valabil până la 31 decembrie 2012, prin care MSI s-a obligat să achite D-Con.Net AG, în trei tranşe, suma de 13,9 milioane de euro pentru închirierea dreptului de utilizare a unui număr de 186.087 de licenţe Microsoft pentru Ministerul Educaţiei.
"Plata efectuată a fost aferentă contractului subsecvent 108/17.08.2011", se arată într-un răspuns al MSI, solicitat de Mediafax.
Anterior, ministerul a achitat două tranşe, respectiv 3.746.748 euro în anul 2011 şi 5.078.925,50 euro în anul 2012.
"A treia şi ultima tranşă de plată, în valoare de 5.078.925,50 euro, va fi achitată în anul 2013", se menţiona într-un răspuns al MSI din 20 martie.
În urma unei licitaţii din iulie 2009, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (actualul MSI) s-a obligat să plătească, până în 2012, suma de 90,18 milioane de euro (TVA inclusă) pentru dreptul de utilizare a unui număr de 163.427 licenţe Microsoft de către circa 30 de instituţii publice, printre acestea numărându-se mai multe ministere.
Furnizorul dreptului de utilizare a licenţelor a fost asocierea de firme D-Con.Net AG, D-Con.Net GmbH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweiz AG, Dim Soft SRL şi Microsoft România (în calitate de subcontractant), singurul ofertant care s-a înscris la licitaţia organizată de minister.