AUTORITĂŢILE DE PRETUTINDENI BLOCHEAZĂ CALEA IEŞIRII DIN CRIZĂ Guvernele sunt cu spatele la zid

Era o vreme, parcă a fost doar ieri, în care exista o distinc-ţie clară între guvernele ţărilor dezvoltate şi a celor care aspirau la dezvoltare. O relativă disciplină financiară le caracteriza pe primele, iar celelalte erau deseori etichetate drept corupte.

Acum nu mai există diferenţe. Toa-te sunt cu spatele la zid, din cauza cheltuirii iresponsabile a banului public în trecut. Nota de plată le-a ajuns din urmă şi le-a transformat în adevărate pericole pentru coeziunea popoarelor pe care le păstoresc.

Cea mai mare greşeală a fost tocmai cea legată de "păstorit", pentru că au ajuns să-şi trateze cetăţenii ca pe o turmă amorfă de consumatori pe datorie şi au stabilit reglementări pentru fiecare aspect al vieţii economice şi sociale. Deşi mai sunt destule voci care încearcă să facă vinovat capitalismul pentru criza actuală, argumentele lor nu rezistă unei dezbateri serioase.

Teoriile care au stat la baza intervenţionismului, mai ales cele economice, au uitat că libertatea cetăţeanului nu poate exista fără libertatea sa economică, inclusiv aceea de a face greşeli care să te ducă în faliment. Fixaţi pe modele tot mai complicate preluate din fizică, economiştii au uitat ceva elementar: agenţii economici sunt ceva mai mult decât particule elementare, care răs-pund ordonat unor stimuli externi. Propaganda statistă din ultimele decade nu a reuşit, din fericire, să ne uniformizeze.

Agenţii economici, fie că acţionea-ză ca producători sau consumatori, răspund semnalelor de preţ de pe piaţă. Ce pot face când dobânzile sunt reduse artificial de băncile naţionale? Uită de economisire, baza formării capitalului naţional, şi trec la consumul pe datorie sau înfiinţează firme de construcţii pe baza unei cereri nerealiste, generată de aceeaşi bani ieftini.

Iar acum guvernele şi băncile centrale fac orice pentru a menţine iluzia banilor ieftini. William Browder, directorul executiv de la Hermitage Capital Management, a arătat recent că Federal Reserve se implică activ în manipularea dobânzilor de pe piaţă şi citează propriile studii ale Fed-ului în sprijinul declaraţiilor sale. Conform unui astfel de studiu (n.a. "New Evidence on the Interest Rate Effects of Budget Deficits and Debt", Board of Governors of the Federal Reserve System, mai 2003), fiecare creştere cu un punct procentual a deficitului bugetar raportat la PIB generează o creştere cu 0,25 puncte procentuale a dobânzilor pentru obligaţiunile de 10 ani. Această corelaţie a fost suprimată de la începutul crizei.

Problema dobânzilor este şi mai acută în Japonia. Dylan Grice, analist la Société Générale, arată că necesarul de refinanţare al guvernului de la Tokio este de 213 trilioane de yeni (2,36 trilioane de dolari) doar în acest an, ceea ce reprezintă aproape 50% din PIB (!!!). Cine va cumpăra noile obligaţiuni, în condiţiile în care GPIF (Government Pension Investment Fund), cel mai mare fond public de pensii din lume, se confruntă cu plăţi tot mai mari şi are nevoie de împrumuturi de la guvern pentru a cumpăra obligaţiunile emise de acelaşi guvern? În ce realitate alternativă pot fi explicate logic astfel de acţiuni?

În Europa, farsa în care s-a trans-format întreaga operaţiune UE de salvare a Greciei continuă. Înainte ca Germania să împingă Grecia în braţele FMI, prin vocea purtătorului de cuvânt al partidului Uniunea Creştin Democrată, profesorul Martin Feldstein declara pentru Bloomberg: "Ideea că Grecia poate trece de la un deficit de 12% la 3% în doi ani pare o fantezie". Nu doar Grecia se amăgeşte cu astfel de fantezii, ci şi alte state din UE, atenţionate recent de Comisia Europeană din cauza prognozelor macroeconomice prea optimiste. Acest optimism deplasat nu este decât reflectarea unei gândiri liniare a fenomenului economic, în ciuda menţinerii tendinţei de contracţie a creditării.

Încercările prim-ministrului spaniol, de a convinge pieţele că Spania nu este Grecia, se lovesc de împotrivirea guvernelor regionale de a reduce cheltuielile, deoarece au loc alegeri anul viitor, conform unui articol Bloomberg. China a rezolvat altfel problema datoriilor administraţiilor locale: renunţă la garantarea lor.

Faptul că suntem departe de sfârşitul crizei financiare este confirmat şi de Banca Angliei. Aceasta tocmai a lansat o propunere de extindere a garanţiilor acceptate de la bănci în cadrul operaţiunilor de refinanţare, în noua listă urmând să intre şi creditele din portofoliile băncilor. Aşteptăm cu interes momentul în care şi maşinile din programul "Rabla" vor fi acceptate.

Pe măsură ce adevăratele dimensiuni ale crizei nu mai pot fi ignorate, chiar şi de către cele mai optimis-te autorităţi naţionale, politicienii se întrec în măsuri absurde şi provocări iresponsabile, aflate foarte aproape de declanşarea unor războaie comerciale cu efecte incalculabile.

În SUA, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, vrea să treacă legea aşa-zisei reformări a sistemului de sănătate fără vot, printr-o procedură de "asumare" aflată la graniţa constituţionalităţii. Ca fapt divers, se poate aminti că legea va conduce la cea mai mare creştere a fiscalităţii din istoria SUA.

Pe frontul relaţiilor comerciale cu China s-a ridicat din tranşee Paul Krugman, pentru a rezolva problema dezavantajului competitiv al Americii faţă de principalul partener comercial şi cel mai important creditor al său. Peste 100 de membri ai Congresului au răspuns apelului şi cer condamnarea Chinei, care este acuzată de manipularea propriei monede.

Niall Ferguson, profesor de istorie la Harvard şi unul dintre cei mai duri critici ai lui Krugman, pare să privească mult mai detaşat această agonie a celei care a fost odată "America the Beautiful". Într-un eseu din ultimul număr al revistei Foreign Affairs (n.a. "Complexity and Collapse. Empires on the Edge of Chaos", Martie/Aprilie 2010), Ferguson arată că "marile puteri sunt sisteme complexe, care operează la graniţa dintre ordine şi dezordine şi se adaptează constant". "Puterea oricărui conducător individual depinde de reţeaua de relaţii economice, sociale şi politice asupra căreia prezidează", iar "un sistem adap-tiv complex are mari probleme atunci când componentele sale îşi pierd încrederea în viabilitatea sa", mai arată Ferguson.

Acum suntem foarte aproape de această pierdere a credibilităţii. Ferguson mai scrie că "faza următoare a crizei va începe când publicul începe să reevalueze credibilitatea măsurilor radicale, monetare şi fis-cale, luate până în prezent".

Tocmai acest lucru vor să îl evite guvernele, printr-o serie de măsuri disperate, dar total ineficiente, care să distragă atenţia populaţiei şi să le justifice existenţa. Ele sunt acum cu spatele la zid şi, asemeni unui animal încolţit, au devenit deosebit de periculoase pentru libertăţile individuale.

Dar de ce nu vor guvernele să ieşim din criză? Pentru că singura cale, libertatea economică şi eliminarea statului din economie, nu le include în ecuaţie şi conduce la pierderea privilegiilor acumulate în decadele de statism din perioada postbelică.