Autorităţile din Republica Moldova anunţă că nu mai pot face faţă solicitărilor de cetăţenie din partea ruşilor

S.B.
Internaţional / 16 ianuarie

Autorităţile din Republica Moldova anunţă că nu mai pot face faţă solicitărilor de cetăţenie din partea ruşilor

Autorităţile din Republica Moldova au declarat luni că întâmpină dificultăţi în a face faţă unei creşteri abrupte a cererilor de acordare a cetăţeniei depuse de persoane din Federaţia Rusă, o creştere care se înregistrează de când a început războiul din Ucraina, informează news.ro.

"Situaţia geopolitică din regiune, creată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a generat o creştere a numărului de persoane care doresc să obţină cetăţenia moldovenească", a declarat agenţia guvernamentală care se ocupă de cetăţenie şi paşapoarte.

"Având în vedere creşterea numărului de cereri de acordare a cetăţeniei moldoveneşti, Agenţia cere Guvernului să extindă termenul de examinare a cererilor la şase luni", în loc de termenul actual de 20 de zile, a anunţat Agenţia de Servicii Publice.

Instituţia a precizat că 70 la sută dintre solicitanţi sunt cetăţeni ruşi şi 20 la sută ucraineni, fără a oferi cifre specifice privind numărul celor care doresc să obţină cetăţenia Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa.

Republica Moldova, care în decembrie a primit aprobarea liderilor UE de a deschide negocieri de aderare la blocul comunitar, se bucură de un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. În plus, cetăţenii moldoveni care pot dovedi că strămoşii lor au trăit pe teritoriul României Mari înainte ca o parte din acesta să fie inclus în Uniunea Sovietică în 1940 au dreptul să solicite cetăţenia română şi, prin urmare, pot deveni cetăţeni UE.

Populaţia Republicii Moldova din epoca sovietică, de 4,3 milioane de locuitori, s-a redus la aproximativ 2,5 milioane - fără a pune la socoteală enclava Transnistria condusă de separatiştii pro-ruşi - după ce aproape un milion dintre cetăţenii moldoveni au plecat în căutarea unei vieţi mai bune. Republica Moldova post-sovietică a dezvoltat legături strânse cu România, membră a Uniunii Europene.

Guvernul pro-european al Republicii Moldova a denunţat invazia Rusiei în Ucraina din 2022 şi denunţă încercări ale Moscovei de a crea instabilitate şi chiar o tentative de lovitură de stat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. umpleti moldova de rusi antiromani evident carora rusia va va cere sa le respectati drepturile, pierdem moldova fara lupta numai prin structura populatiei sau vom avea un scenariu ucrainean

    "o creştere care se înregistrează de când a început războiul din Ucraina"...

    Stirea pare veche din moment ce razboiul are aproape 2 ani. Ce i-a apucat pe moldoveni sa trambitzeze o ciorba reincalzita? 

    Au auzit mujicii ca-i paste o noua mobilizare...se goleste "raiul mujic" fara calorifere:-)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb