Autorităţile revin cu precizări despre site-ul unde se fac programările pentru vaccinare

J.P.
Miscellanea / 29 decembrie 2020

Autorităţile revin cu precizări despre site-ul unde se fac programările pentru vaccinare

Autorităţile au transmis, ieri seara, câteva "clarificări" referitoare la platforma de programare pentru vaccinare, după ce mai mulţi medici au semnalat că nu se pot înscrie, relatează Digi24.

În acest moment, programările în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/sunt disponibile doar pentru persoanele din etapa I, adică acele persoane care îşi desfăşoară activitatea în domeniile sănătăţii şi social, fie că este vorba despre sistemul public sau de cel privat.

Autorităţile precizează însă că pentru etapa 1 înscrierile se realizează la nivelul persoanelor juridice. Mai exact, fiecare instituţie îşi desemnează nişte responsabili care să facă programarea centralizat pentru personalul care doreşte să se vaccineze. Paşii pe care trebuie să îi parcurgă persoana care înregistrează programări sunt prezentaţi în Manualul de utilizare. Prin urmare, înscrierile nu se fac individual, ci de către instituţiile unde lucrează persoanele respective.

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat luni că a fost deschisă pagina de internet unde românii se pot programa pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19.

Cine se poate programa pentru vaccin

Potrivit datelor transmise de autorităţi, în prima fază se pot programa pentru vaccin cei din domeniul sănătăţii şi social - sistem public şi privat:

a) personalul din spitale şi unităţi ambulatorii, respectiv personalul medico-sanitar, personalul auxiliar, personal

administrativ, securitate şi pază şi alte categorii;

b) personalul din sistemul de medicină de urgenţă: ambulanţă, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;

c) personalul din medicina primară - din reţeaua de medicină de familie, medicină şcolară şi asistenţă medicală comunitară;

d) personalul din laboratoare, farmacii şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii;

e) personalul din serviciile stomatologice;

f) medici rezidenţi, elevi şi studenţi cu profil medical;

g) paramedici şi alţi voluntari care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare;

h) personalul de îngrijire care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale şi medico-sociale;

i) personalul care acordă îngrijiri medicale şi sociale la domiciliu;

j) personalul din serviciile de sănătate publică şi anume din Institutul Naţional de Sănătate Publică, Direcţiile de Sănătate Publică;

k) personalul din unităţile sanitare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie;

l) personalul din centrele de dializă şi transfuzii;

m) personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb