Numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a crescut în luna iunie cu 2,7% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, până la 3.822, după un ritm mai crescut în mai, avansul fiind generat de creşterea cererii în aproape toate regiunile ţării, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Institutului Naţional de Statistică (INS).
Cumulat, în primele şase luni din acest an, numărul de autorizaţii de construcţie pentru locuinţe a crescut cu 2,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 18.908.
Din numărul de autorizaţii eliberate în luna iunie 2017, 65,1% au fost în localităţi rurale.
În document se arată: "În luna iunie 2017, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în majoritatea regiunilor de dezvoltare. Cele mai importante creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+66 autorizaţii), Nord-Est (+54), Sud-Est (+41) şi Centru (+38). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (-105 autorizaţii) şi Vest (-21)".