AVAS nu poate desecretiza contractul de privatizare al "Sidex Galaţi" fără acordul "ArcelorMittal"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 18 martie 2008

Desecretizarea contractului nu este posibilă, întrucât, prin clauza de confidenţialitate, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate pune la dispoziţia niciunui terţ informaţii suplimentare referitoare la tranzacţie fără acordul scris al celeilalte părţi, a anunţat, ieri, AVAS.

"În ceea ce priveşte solicitările sindicatului privind contractul de privatizare al combinatul siderurgic SIDEX Galaţi, AVAS comunică încă o dată că acesta a fost încheiat la data de 25 iulie 2001, când pachetul de 92,12% din acţiuni a fost vândut către Mittal Steel. Preţul contractului (70.715.016,80 USD), dobânda (6.373.522,10 USD) şi penalităţile de întârziere (1.819.144,59 USD) au fost achitate integral de cumpărător", se arată în comunicatul AVAS.

Totodată, instituţia a anunţat că restul clauzelor contractuale se află în prezent în monitorizare postprivatizare, neînregistrându-se în­târ­zieri sau încălcări ale acestora.

De asemenea, AVAS a subliniat că a întreprins demersuri pentru publicarea contractului de privatizare însă nu a primit niciun răs­puns.

O delegaţie a sindicatului Solidaritatea din combinatul ArcelorMittal Galaţi a pichetat ieri sediul Guvernului şi al AVAS şi a cerut, din nou, desecretizarea contractului de privatizare, anchetarea tranzacţiei, precum şi efectuarea unui audit extins privind activitatea post-privatizare a companiei.

Liderii Solidaritatea au depus, ieri, la sediul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi la Palatul Victoria, câte o petiţie în care cer, în principal, publicarea contractului de vânzare-cumpărare a combinatului gălăţean, document semnat în 2001 de statul român şi compania anglo-indiană LNM Holdings NV (acum ArcelorMittal), controlată de magnatul Lakshmi Mittal, cel care deţine în prezent cea mai mare companie siderurgică din lume, ArcelorMittal.

În petiţia adresată AVAS, Solidaritatea "reiterează cererea de a-i comunica o copie a contractului de vânzare-cumpărare a Sidex-ului, împreună cu anexele acestuia şi cu actele adiţionale ulterior încheiate".

Liderii Solidaritatea îi informează pe oficialii AVAS că au pornit "o cruciadă pentru restabilirea normalităţii", al cărei obiectiv este acela de a determina compania ArcelorMittal să-şi res­pecte obligaţiile asumate în momentul achiziţionării combinatului gălăţean, alternativa fiind declanşarea procedurilor juridice de anulare a contractului de privatizare şi "deposedarea acestuia (investitorului - n.r.) de averea publică". "Nimeni nu avea dreptul de a dispune de averea publică în mod ocult, oneros în favoarea unui grup de persoane, chiar numite printr-un act cu aparenţă legală, act pe care îl vom anula în instanţele româneşti şi internaţionale în curând", se arată în petiţia adresată AVAS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb