Avion prăbuşit în Marea Java, 188 de persoane la bord

V.D.
Internaţional / 29 octombrie 2018

Avion prăbuşit în Marea Java, 188 de persoane la bord

Actualizare : "Avionul fost reparat cu puţin înainte de accident", afirmă directorul Lion Air

Boeingul 737 aparţinând companiei Lion Air care s-a prăbuşit azi dimineaţa în Indonezia cu 189 de persoane la bord a fost suspus recent unor reparaţii, în urma unor probleme tehnice, a declarat directorul companiei aeriene indoneziene Edward Sirait pentru AFP.

Aeronava "a fost reparată la Denpasar", pe Insula Bali, iar "apoi a zburat către KJakarta", a precizat el.

"Tehnicienii de la Jakarta au primit note şi au efectuat altă reparaţie, înainte ca avionul să plece spre Pangkal Pinai", unde urma să ajungă astăzi, a mai declarat Edward Sirait pentru AFP.

Directorul Lion Air a subliniat că a fost vorba despre "o procedură normală".

(E.M.)

------

Un Boeing 737 aparţinând companiei indoneziene Lion Air cu 188 de persoane la bord s-a prăbuşit azi dimineaţa în largul coastelor, la puţin timp după ce a decolat de la Jakarta, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Aeronava a cerut să revină pe aeroportul capitalei, cu puţin înainte să se întrerupă contcatul cu controlul aerian, către ora locală 6.30 (1.30, ora României). Avionul se îndrepta către Pangkal Pinang, un oraş situat pe Insula Bangka, în largul Insulei Sumatra.

"Avionul s-a prăbuşit în apă", a declarat pentru AFP Yusuf Latif, un purtător de cuvânt al agenţiei însărcinate cu căutările.

"Căutăm, în continuare, resturile aeronavei", a adăugat el, precizând că Boeingul se afla într-o zonă de o adâncime de 30-40 de metri.

Sindu Rahayu, directorul general al Aviaţiei Civile la Ministerul Transporturilor, a anunţat în alt comunicat că avionul transporta 178 de pasageri adulţi, un copil şi doi bebeluşi, dar şi doi pioloţi şi cinci însoţitri de bord.

"Avionul a cerut să revină la bază înainte să dispăară de pe radare", a adăugat el.

Site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar arată, pe o hartă, traiectoria avionului, un Boeing 737 Max 8, care, după ce a decolat către sud-vest a virat larg către sud, cu 180 de grade, după care s-a îndreptat către nord-est.

Urma se întrerupe brusc deasupra Mării Java, nu departe de coastă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb