Avis, unul dintre furnizorii globali de mobilitate, şi-a extins liniile de business cu un nou serviciu dedicat companiilor din România - Electric For Business. Noua soluţie de mobilitate pune la dispoziţia companiilor o flotă modernă de autoturisme electrice, eficientă şi eco-friendly, conform unui comunicat de presă al companiei.
Potrivit sursei citate, în flota Avis destinată liniei Electric for Business se vor regăsi modele de top, precum Volkswagen ID.3 Advanced Pro 58 kWh şi Volkswagen ID.4 Pro Advanced 77 kWh.
În plus, persoanele juridice vor putea opta pentru soluţii personalizate cu termene de închiriere de 12 luni. Fiecare opţiune vine cu beneficii unice, adaptate nevoilor specifice de afaceri ale fiecărei companii, dar şi costuri operaţionale reduse şi mentenanţă inclusă.
Electric for Business a fost gândit astfel încât companiile să poată avea un control complet al costurilor. Tarifele includ costurile cu RCA, întreţinerea autovehicului conform planului de mentenanţă comunicat de producător, administrarea anvelopelor, asistenţă rutieră permanentă la nivel naţional, autovehicul de înlocuire pentru fiecare eveniment, costurile legate de înmatriculare, rovinietă şi inspecţia tehnică periodică.
"Pe măsură ce sustenabilitatea devine un punct central în strategiile tot mai multor companii, Avis aduce soluţii de mobilitate care să răspundă nevoilor din piaţă şi să susţină tranziţia către un viitor mai verde. Prin intermediul Electric for Business, clienţii noştri corporate beneficiază de o flotă modernă de maşini electrice, care le permite să-şi reducă impactul asupra mediului şi să îşi îndeplinească obiectivele de sustenabilitate. În plus, un alt beneficiu real este şi eficientizarea costurilor, ţinând cont că tarifele pentru încărcarea unui autovehicul electric sunt mai mici decât preţurile conbustibilului", a declarat Adrian Hălmăgean, Director General Avis România.
Piaţa de închiriere de maşini electrice a cunoscut o creştere rapidă în ultimii ani. Potrivit Electric Car Rental Global Market Report 2024, acesta este de aşteptat să ajungă la o valoare de 11,39 miliarde dolari în 2024, cu o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 16,0%, de la 9,82 miliarde dolari în 2023. În acest studiu, prin închirierea de maşini electrice se înţelege un serviciu oferit de o companie care permite clienţilor să închirieze maşini electrice pentru perioade scurte sau lungi, fără a fi nevoie să le achiziţioneze. Acest serviciu oferă opţiuni de închiriere flexibile: pe oră, săptămânal şi lunar. De asemenea, autorii au luat în calcul principalele tipuri de vehicule pentru închirierea de maşini electrice, incluzand maşini cu baterie, maşini hibride şi maşini electrice plug-in. Maşinile cu baterii utilizează motoare electrice alimentate de baterii, rezultând zero emisii de evacuare. Aceste autovehicule de închiriat sunt clasificate în maşini economice şi maşini de lux, fiind folosite pentru deplasări în scop turistic sau de afaceri. Rezervarea se poate face online sau offline, oferind confort clienţilor.
Piaţa de închiriere a maşinilor electrice este segmentată în funcţie de tipul de vehicul (maşini cu baterie, maşini hibride, maşini electrice plug-in), categoria de vehicule (maşini economice, maşini de lux), scopul deplasării (agrement/turism, afaceri) şi tipul de rezervare (online, offline).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.02.2024, 17:41)
"se vor regăsi modele de top, precum Volkswagen ID.3 Advanced Pro 58 kWh şi Volkswagen ID.4 Pro Advanced 77 kWh":-) adica nemtii renunta sa mai fabrice modelul Volkswagen ID.3, nu se vinde, mai scump decat Tesla si caracteristici inferioare, si-l paseaza la dealeri si firme de inchiriat, "furnizorii globali de mobilitate"...Cand am spus ca Tesla a pus industria auto germana pe butuci...Tesla M3 si MY dau clasa la toti din toate punctele de vedere, cost, performanta, caracteristici tehnice