Avocat şi executor, cercetaţi într-un dosar cu peste o mie de executări silite frauduloase

G.F.
Anticorupţie / 10 noiembrie 2017

Avocat şi executor, cercetaţi într-un dosar cu peste o mie de executări silite frauduloase

Un avocat şi un judecător executoresc din judeţul Teleorman sunt suspectaţi într-un dosar cu peste o mie de executări silite frauduloase, instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), informează procurorii prin intermediul unui comunicat de presă.

DNA îi acuză că au ajutat un om de afaceri care oferea bunuri cu vânzarea în rate să falsifice dosarele unor datornici şi să-I execute silit, oamenii ajungând să plătească şi de cinci ori mai mult faţă de cât datorau.

În rechizitoriu, procurorii arată că, începând din anul 2005, Lazăr Petrişor, reprezentant legal al unei întreprinderi,a iniţiat şi dezvoltat o afacere prin care vindea diverse produse nealimentare, electronice şi electrocasnice cu plata în rate.

"De la bun început, inculpatul a stabilit ca grupuri ţintă pensionarii şi bugetarii - persoane care prezentau bonitate şi a conceput un model de contract cu plata în rate, în care a inserat o clauză severă de penalităţi cu scopul declarat să "sperie" rău-platnicii. Mai mult, în documentul respectiv nu s-a menţionat vreun cont în care să se facă plata ratelor, indicându-se o singură modalitate de plată şi anume, pe bază de bon fiscal şi chitanţă nefiscală, la unul dintre punctele de lucru sau sediul I.I. Lazăr Petrişor din comuna Pietroşani, judeţul Teleorman", anunţă DNA.

Deoarece multe contracte nu au fost onorate de cei care achiziţionaseră diverse bunuri, Lazăr Petrişor a apelat la avocatul Cucurezeanu Florin care îi era consătean, pentru asigurarea reprezentării judiciare.

În perioada 2010 - 2015, Lazăr Petrişor a acţionat în judecată 5.000 persoane care nu achitaseră bunurile cumpărate. "Ca element comun, a rezultat că acesta îi obliga să plătească, pe lângă datorii şi penalităţi drastice, chiar şi 2,2 % din valoarea restantă pe zi de întârziere. Prin urmare, datornicul era nevoit să plătească în final sume de cinci ori mai mari", mai spun procurorii.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Zimnicea au rămas definitive întrucât Cucurezeanu Florin şi Lazăr Petrişor le promiteau datornicilor rezolvarea amiabilă a situaţiilor, iar oamenii nu au atacat în instanţă sentinţele judecătoreşti pronunţate, uneori chiar şi fără ştirea lor.

"Au fost identificate cazuri în care datornicii au reclamat că au aflat despre acţiunile de chemare în judecată abia când au fost executaţi silit şi au contestat semnăturile de pe confirmările de primire a actelor de procedură, inclusiv a comunicărilor hotărârilor judecătoreşti", mai spun procurorii.

Potrivit acestora, unele persoane nu încheiaseră cu Lazăr Petrişor niciun fel de contracte de vânzare - cumpărare bunuri, acesta din urmă depunând la instanţă documente falsificate chiar de el.

"În acest context, în perioada 2011 - 2014, inculpatul Lazăr Petrişor împreună cu executorul judecătoresc Nistor Vasile şi avocatul Cucurezeanu Florin, a constituit un grup infracţional organizat, mascat de exercitarea activităţilor specifice ocupaţiei fiecăruia şi, în virtutea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti emise de Judecătoria Zimnicea, pe baza cărora s-au constituit un număr de 1.206 dosare de executare silită, au acţionat cu rea-credinţă în scopul însuşirii de bani sau bunuri (în special bunuri imobile", arată DNA.

Astăzi, suspecţii au fost prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile faţă de Lazăr Petrişor şi cu propunere de arest la domiciliu faţă de Nistor Vasile şi Curt Bogdan-Constantin.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb