AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA: "Sămânţa dării în plată ca mecanism reglementat prin lege se regăseşte în Codul Civil"

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 martie 2016

Sămânţa dării în plată ca mecanism legislativ reglementat prin lege se găseşte în Codul Civil, despre care opozanţii Legii dării în plată susţin că ar fi încălcat prin această lege, a declarat, ieri, avocatul Gheorghe Piperea, în cadrul conferinţei "Legea dării în plată - argumente pro şi contra".

Domnia sa a precizat: "Sămânţa dării în plată ca mecanism legislativ reglementat prin lege se găseşte chiar în Codul Civil, acel Cod Civil despre care opozanţii Legii dării în plată susţin că ar fi încălcat de această Lege a dării în plată. În afară de faptul că a spune că un Cod civil e încălcat de o lege specială este o prostie pe care nu o face niciun student de anul I de facultate de drept pentru că legea specială este făcută pentru a deroga de la legea generală, în afară de faptul că nu poţi să spui despre o lege că este ilegală pentru că încalcă un Cod cum este cel civil, trebuie să vă spun că în Codul Civil există sămânţa dării în plată ca instrument legislativ".

Avocatul a invocat articolul 1492 din Codul Civil cu titlul "Darea în plată" în care se vorbeşte că "se poate ajunge la o liberare de datorie prin darea în plată a imobilului care este supus executării silite de către creditori dar numai dacă creditorul este de acord".

În plus, Gheorghe Piperea a subliniat că, în prezent, Legea falimentului personal nu este în vigoare şi că, oricum, acest act normativ nu îi va proteja pe oamenii oneşti.

"A circulat astăzi (n.r. ieri) un manifest ca în perioada comuniştilor ilegalişti din care rezultă că noi, cei care am iniţiat această lege a dării în plată, nu am spus românilor că există o Lege a falimentului personal. Nu există o lege a falimentului personal. Asta este o mare minciună", a spus domnul Piperea, adăugând: "Nu există, pentru că, aşa cum ştim cu toţii, Legea nr. 151/2015 cu privire la falimentul persoanelor fizice nu a intrat în vigoare. A fost înlăturată de la aplicare timp de cel puţin un an de zile printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului României. (...) Chiar dacă ar fi să fie pusă în aplicare, vă spun din start că această lege nu îi protejează pe oamenii simpli, oneşti, pentru că are atât de multe restricţii, atât de multe complicaţii în a fi pusă în aplicare, încât nu este vorba despre o modalitate adevărată de protecţie".

Potrivit sursei citate, sistemul bancar de la noi a generat 716.000 de debitori faliţi, în condiţiile în care băncile au raportat un profit de aproape un miliard de euro.

Gheorghe Piperea a explicat: "Reamintesc că băncile au declarat un profit de aproape un milliard de euro şi s-au lăudat că această profitabilitate este de două ori mai mare decât media europeană, în condiţiile în care acelaşi sistem bancar atât de profitabil a generat 716.000 de debitori faliţi. Acei oameni nu mai au nicio şansă să îşi plătească datoriile respective, iar cei mai mulţi dintre ei nu mai au nici casa pentru că au fost executaţi silit".

Avocatul Gheorghe Piperea a mai spus că, în presă, au fost prezentate aproximativ 300 de cazuri de executare silită împotriva debitorilor care au luat credite în interiorul programului Prima Casă.

"Sigur că 300 de debitori executaţi silit la aproape 150.000 de debitori în total poate că nu înseamnă nimic, dar, din nefericire, există un început în toate", a menţionat domnia sa.

Gheorghe Piperea a precizat, citând declaraţiile reprezentantei Comisiei Europene în România, că modelul economic românesc este greşit şi că acesta "va crăpa".

"Aşa cum ne-a anunţat reprezentanta Comisiei Europene în România, doamna Angela Filote, modelul economic românesc este greşit şi eu cred că va crăpa. Doamna Filote a constatat că, deşi în România există o creştere economică fără precedent şi fără echivalent în UE, populaţia obişnuită sărăceşte", a conchis domnul Piperea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb