AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA: "Vom avea un nou cod comercial, din anul 2020

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 6 noiembrie 2018

Gheorghe Piperea

Gheorghe Piperea

Un Memorandum pentru adoptarea noului cod comercial a fost semnat sau asumat de un mare număr de practicieni ai dreptului, conform avocatului

Vom avea un nou cod comercial, începând cu anul 2020, după cum a anunţat, ieri, avocatul Gheorghe Piperea, pe pagina sa de Facebook. Potrivit domniei sale, procesul legislativ durează întrucât, în primul rând, trebuie adoptate tezele acestui cod şi, în al doilea rând, pentru că trebuie făcută o dezbatere de politică economică şi legislativă, relativă la necesitatea şi principiile acestui nou cod, precum şi o analiză în detaliu a conţinutului dezirabil al acestui cod.

Avocatul Piperea a anunţat că un Memorandum pentru adoptarea codului comercial a fost semnat sau asumat de un mare număr de practicieni ai dreptului, incluzând majoritatea profesorilor de drept comercial din ţară, judecători, avocaţi, jurişti, reprezentanţi ai arbitrajului comercial, precum şi membri actuali ai Parlamentului.

Domnia sa conchide: "Din punctul meu de vedere, lansarea acestui document este, de departe, cel mai semnificativ eveniment juridic şi de politică economică al anului. Contează nu numai pentru practicienii dreptului, ci şi pentru mediul de afaceri şi, cel mai important, pentru consumatori, implicaţi sau nu în mişcarea de emancipare faţă de deţinătorii abuzivi ai puterii economice".

În procesul de adoptare a noului cod comercial vor fi antrenaţi atât practicienii dreptului, cât şi comercianţii şi organizaţiile profesionale, dar şi societatea civilă, a mai scris avocatul, precizând: "Codul civil din 2011 a fost un experiment nereuşit în privinţa încorporării dreptului comercial în codul civil. În afară de greşelile şi inadvertenţele intrinseci, care duc la concluzia că un cod comercial a fost ascuns în interiorul unui aşa-zis cod unitar (monist), codul civil este excedat de o multitudine de legi speciale interne, precum şi de Dreptul Uniunii Europene (care continuă să pună în centrul dreptului european al afacerilor comerciantul şi întreprinderea acestuia) şi de multiplele convenţii internaţionale şi tratate comerciale la care România este parte, fiind o frână permanentă în dezvoltarea domeniilor emergente ale dreptului comercial, cum sunt concurenţa, protecţia consumatorilor şi insolvenţa".

Avocatul Piperea adaugă: "Codul civil este o reglementare a creditorilor şi a proprietarilor. Cu formule anacronice şi, uneori, cinice, codul civil favorizează nu egalitatea părţilor, ci dezechilibrul raporturilor juridice, în defavoarea debitorului. Un comerciant care, de pe poziţia unui deţinător al puterii economice, se bazează pe iluzia libertăţii discreţionare de a stabili unilateral conţinutul raportului juridic, pe auto-amăgirea dată de forţa obligatorie a contractelor şi pe speranţa iraţională a câştigului rapid şi supradimensionat pe seama supra-îndatorării sau ruinei co-contractanţilor, se înscrie rapid pe panta fatală a eşecului propriei afaceri, întrucât un debitor insolvabil este un debitor lipsă, iar un co-contractant captiv este un viitor opozant, ostil comerciantului.

În plus, codul civil (şi, în completare, codul de procedură) favorizează procesul, invitând practic părţile la litigiu. Această concepţie nu numai că determină covârşirea instanţelor cu milioane de dosare inutile, dar, în plus, elimină posibilitatea revizuirii convenţionale a datoriei, în vederea achitării sale, ceea ce este distructiv pentru comerţ şi pentru economie, în general.

Insistenţa celor două coduri civile de a analiza orice contract în mod individual şi insularizat are o oarecare motivaţie filosofică în cazul simplilor particulari, care contractează în mod ocazional şi rar, dar este complet inadecvată în cazul comercianţilor, care nu se pot baza decât pe contracte relaţionale, integrate întreprinderii lor şi pieţei pe care activează, în ansamblu, în caz contrar continuitatea, esenţială pentru orice întreprindere, fiind aneantizată şi, odată cu ea, întreprinderea în sine şi locul comerciantului în cadrul matricei funcţionale în care activează".

Un cod comercial trebuie să fie un cod al echilibrului raporturilor juridice, în care câştigul ambelor părţi ocupă locul central, consideră specialistul, care lucrează la elaborarea unui nou astfel de cod. Echilibrul trebuie să primeze mai ales în situaţia inegalităţii economice, tehnice, juridice şi de rezerve de timp între părţile contractului, conform domniei sale.

Recent, Gheorghe Piperea a anunţat că urmează să lanseze "ante-proiectul unui nou cod comercial": "Este un proiect la care m-am înhămat alături de mai toţi profesorii de drept comercial din ţară, precum şi de câţiva avocaţi şi judecători".

Despre această iniţiativă, domnul Piperea ne-a spus că, în primul rând, trebuie lansată ideea, apoi, în jur de jumătatea anului viitor, discutate tezele noului proiect de cod, urmând că, undeva în 2020, să fie asumat politic sau adoptat, fiind important pentru mediul de afaceri.

Proiectul adoptării unui nou cod comercial român se înscrie pe linia politicii Uniunii Europene de codificare şi consolidare a legislaţiei, pentru ca aceas-ta să fie sistematizată şi să devină mai accesibilă şi mai predictibilă.

În cadrul acestei politici, Comisia Europeană susţine proiectul unui cod Comercial European prin care să se unifice legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale şi întreaga legislaţie comercială şi conexă acesteia de la nivelul statelor membre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb