Avocatul Poporului a sesizat CCR privind neconstituţionalitatea unor prevederi ale OUG 23/2020

D.F.
Miscellanea / 26 februarie 2020

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind neconstituţionalitatea unor prevederi ale OUG 23/2020

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea unor prevederi ale OUG 23/2020, arătând că instituie măsuri discriminatorii între judecători referitoare la aplicarea abaterilor disciplinare. De asemenea, Avocatul Poporului consideră că, având în vedere rezultatele Referendumului naţional din 26 mai 2019, Guvernul ar fi trebuit să manifeste "o atitudine de abţinere"de la adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul organizării judiciare.

Avocatul Poporului anunţă, miercuri, într-un comunicat de presă, că a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. IV pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice.

"Avocatul Poporului observă, între altele, că prin articolul sus-menţionat, în OUG nr. 23/2020 se instituie o nouă abatere disciplinară, doar pentru judecătorii ce alcătuiesc completurile specializate în achiziţii publice, instituindu-se astfel o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, prin raportare la ceilalţi judecători. Avocatul Poporului nu pune la îndoială necesitatea adoptării atât a unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, inclusiv a unor termene mai scurte, care să permită soluţionarea

contestaţiilor cu celeritate, dar consideră că instituirea unor abateri disciplinare suplimentare doar pentru judecătorii completurilor specializate în achiziţii publice nu are o justificare obiectivă", arată sursa citată.

În plus, Avocatul Poporului consideră că nu există nicio justificare obiectivă rezonabilă pentru care o abatere disciplinară a judecătorilor să fie reglementată în cuprinsul altei legi decât cea privind statutul judecătorilor.

Conform sursei citate, statutul judecătorilor şi procurorilor rezultă din legislaţia specială, edictată în concretizarea normelor constituţionale care acordă magistraţilor o poziţie deosebită în ansamblul diverselor categorii profesionale, caracterizată prin garanţii conferite în vederea asigurării independenţei şi imparţialităţii acestora, necesară înfăptuirii justiţiei, ca activitate fundamentală într-un stat de drept.

Pe de altă parte, Avocatul Poporului constată lipsa solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul procedurii de adoptare a OUG nr. 23/2020, aviz necesar în scopul respectării prevederilor Constituţiei.

"În fine, luând în considerare rezultatele Referendumului naţional din 26 mai 2019, chiar dacă a fost consultativ, Avocatul Poporului opinează că Guvernul ar fi trebuit să manifeste o atitudine de abţinere de la adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul organizării judiciare, din moment ce în urma consultării loiale a cetăţenilor cu drept de vot, majoritatea participanţilor care au exprimat opţiuni valabile (86,18%) şi-au manifestat acordul în acest sens", mai arată instituţia.

Săptămâna trecută, Secţia pentru judecători a CSM a solicitat Avocatului Poporului să evalueze dacă este necesar să sesizeze Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale OUG 23/2020 care vizează reglementarea unei abateri disciplinare în cazul judecătorilor care soluţionează litigii în materia achiziţiilor publice. Secţia pentru judecători consideră că răspunderea disciplinară a magistraţilor, ca element component al statutului acestora, se circumscrie sferei de reglementare cu privire la care este interzisă adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, în urma referendumului din 26 mai 2019.

De asemenea, mai multe asociaţii ale magistraţilor au solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constiţională a României (CCR) în legătură cu prevederi din OUG 23/2020 care încalcă independenţa justiţiei şi dreptul la un proces echitabil. Acestea au arătat că nu motivată situaţia extraordinară şi nici urgenţa care ar fi impus adoptarea ordonanţei de urgenţă, că lipseşte avizul Consiliului Superior al Magistraturii şi că se aduce atingere drepturilor fundamentale ale persoanelor.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Avocatul poporului este avocatul psd. Poporul poate sa aștepte.

    1. esti cam nesimtit si necunoscator in treburile av poporului.... nesimtirea sa mai taca din gura

    Bolnavă de a se băga în seamă! F.f.periculoasa!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb