AVR şi ANPC au semnat un protocol de colaborare pentru stoparea importurilor şi comercializării mărfurilor neconforme

T.B.
Miscellanea / 15 ianuarie

AVR şi ANPC au semnat un protocol de colaborare pentru stoparea importurilor şi comercializării mărfurilor neconforme

Autoritatea Vamală Română (AVR) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au semnat un protocol care creează cadrul unui schimb eficient şi continuu de informaţii între cele două instituţii în ceea ce priveşte produsele identificate ca fiind neconforme sau cele care prezintă riscuri grave pentru cetăţeni, se arată într-un comunicat al ANPC, remis redacţiei. Protocolul conferă un nivel ridicat de protecţie intereselor publice, precum sănătatea şi siguranţa în general, protecţia consumatorilor şi protecţia mediului, conform sursei menţionate.

Preşedintele Autorităţii Vamale Române, Ion Cupă, şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, au semnat luni, 15 ianuarie 2024, un protocol de colaborare între cele două instituţii care formalizează modul concret de conlucrare şi fluxurile de informaţii care trebuie transmise de către ambele părţi, arată datele comunicatului.

Conform sursei menţionate "Protocolul de colaborare semnat astăzi reprezintă un pas important în protejarea cetăţenilor prin oprirea de la comercializare a produselor neconforme. Autoritatea vamală va asigura condiţii de lucru şi va permite persoanelor desemnate de ANPC să examineze mărfurile pentru care am suspendat punerea în liberă circulaţie. De asemenea, inspectorii vamali vor participa împreună cu comisarii ANPC atât la instruiri, cât şi la acţiuni comune.", a declarat preşedintele AVR, Ion Cupă.

Protocolul are ca obiect îmbunătăţirea cooperării dintre AVR şi ANPC pentru a se asigura că produsele care intră pe piaţă, în Uniunea Europeană, şi sunt declarate pentru regimul de punere în liberă circulaţie îndeplinesc cerinţele aplicabile din legislaţia comunitară de armonizare, informează sursa citată.

Potrivit comunicatului "Ne-am dorit acest protocol de câţiva ani şi am găsit în sfârşit un partener deschis pentru formalizarea acestei colaborări complexe, care va fi benefică în cele din urmă pentru români. Cred că de acum înainte vom reuşi să-i alungăm pe cei care vor să introducă pe piaţă produse falsificate, de calitate slabă sau care pun în pericol sănătatea cetăţenilor", a spus preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Concret, vameşii şi comisarii ANPC, ca urmare a acţiunilor proprii de control, vor face schimb de informaţii pe măsură ce identifică produse care pot pune în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor, relatează sursa. Totodată, cele două Autorităţi vor face schimb de informaţii şi în ceea ce priveşte identitatea operatorilor economici cu antecedente în comercializarea produselor neconforme, menţionează ANPC.

Protocolul stabileşte termene concrete în care reprezentanţii celor două instituţii de control vor transmite datele operative şi vor informa asupra măsurilor necesare care trebuie întreprinse în continuare, transmite sursa.

Autoritatea Vamală va asigura accesul comisarilor ANPC în vederea examinării mărfurilor pentru care inspectorii vamali au suspendat punerea în liberă circulaţie, iar decizia ANPC va fi pusă în aplicare de către ARV, prin acord de liberă circulaţie, returnarea produselor în ţara de origine sau distrugerea acestora, dacă reprezintă pericol, potrivit sursei citate.

Protocolul mai prevede că ANPC şi ARV se vor informa reciproc cu privire la orice modificare apărută în lista persoanelor de contact, atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, arată datele comunicatului.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb