În perioada 14- 18 octombrie, la Romexpo, va avea loc cea de-a 14-a ediţie a expoziţiei internaţionale în domeniul produselor şi echipamentelor din domeniul agriculturii şi zootehniei "IndAgra Farm", ce va va reuni în acest an 475 de firme, din care aproape jumătate (184) provin din străinătate.
IndAgra Farm este organizată în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România. Cei 475 de expozanţi reprezintă 21 de ţări, organizatorii anunţând în special participarea colectivă a Franţei prin Ubifrance, a Regatului Unit al Marii Britanii prin "British Pig Association" şi a Spaniei prin Agragex.
Preţul biletului de intrare este de 5 lei şi permite accesul la toate manifestările desfăşurate în această perioadă.
Expoziţiile sunt deschise între orele 10.00 - 18.00, în perioada 14 - 17 octombrie a.c., iar in ultima zi, 18 octombrie a.c., între orele 10.00 - 16.00.