BACALAUREAT 2014 Rezultate slabe, dar... în urcare procentual

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Cultură / 8 iulie 2014

Rezultate slabe, dar... în urcare procentual
  • document ataşat Bacalaureat, rezultate examen ultimul deceniu
    apasă aici pentru a descărca.

    Examenul de Bacalaureat ne aduce în continuare veşti proaste, chiar dacă din punct de vedere procentual s-a înregistrat o îmbunătăţire a rezultatelor faţă de anul precedent. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2014, înaintea contestaţiilor, este de 59,25%. Există o creştere şi în raport cu simularea care a avut loc în această primăvară. Conform datelor oferite de Ministerul Educaţiei Naţonale 42% dintre elevii de clasa a XII-a au reuşit să promoveze probele susţinute în cadrul simulării naţionale pentru examenul de Bacalaureat 2014. La probele scrise, vara aceasta, au participat 143.968 de absolvenţi, dintre care 129.827 din promoţia curentă, iar alţi 14.141 din promoţiile anterioare.

    Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, i-a felicitat pe absolvenţii care au trecut de acest examen important, precizând că rezultatele reflectă munca depusă de profesori şi elevi: "Felicitări tuturor absolvenţilor de liceu, care au susţinut, zilele acestea, examenul de Bacalaureat! Le urez succes pe mai departe celor care au promovat şi, totodată, îi încurajez pe cei care nu s-au pregătit suficient să-şi păstreze încrederea în forţele proprii şi să înveţe mai mult pentru următoarele sesiuni de examen. De asemenea, mulţumesc cadrelor didactice care s-au implicat în buna organizare şi derulare a probelor de anul acesta! Rezultatele acestui examen reflectă munca depusă atât de elevi, cât şi de profesori de-a lungul celor patru ani de liceu. Există, desigur, o departajare în funcţie de performanţe, dar este foarte important că elevii care nu au promovat Bacalaureatul în sesiunea de vară vor fi sprijiniţi pentru a obţine performanţă în viitor. Ei nu sunt şi nu trebuie să se simtă abandonaţi."

    Nu toată lumea consideră însă că învăţământul se află pe drumul cel bun. Modificările efectuate la Legea educaţiei provoacă un adevărat scandal politic, rezultatele slabe obţinute în ultimii ani fiind pasate de la un guvern la altul, fără nicio problemă. Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a atacat violent decizia actualului guvern de a aduce modificări la Legea educaţiei: "Analiza celor 97 de modificări promovate de premierul Ponta arată că este o garanţie că România nu va putea evolua şi nu se va putea dezvolta câtă vreme acest premier al mafiei din educaţie va rămâne în funcţie. Este o modificare care de fapt pune pe butuci toată reforma învăţământului şi care ne arată o optică nu numai stângistă, nu numai socialistă, ci de fapt arată o optică mafiotică asupra sistemului de învăţământ. Sistemul de învăţământ este luat prizonier de o castă care îl are ca exponent pe domnul Ponta".

    Rezultatele finale ale acestei sesiuni a examenului de bacalaureat vor fi transmise pe 11 iulie, după analizarea tuturor contestaţiilor. Elevii care nu reuşesc să treacă de sesiunea din vară vor avea o a doua şansă în sesiunea din toamnă. Potrivit metodologiei examenului din acest an, absolvenţilor care nu au promovat Bacalaureatul li se vor recunoaşte probele la care au obţinut media 5.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    boromir.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    03 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9770
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    contragarantare.ro
    Mirosul Crăciunului
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    petreceriperfecte.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb