BÂLBELE DIN JURUL TARIFELOR NOTARILOR  Reducerea taxelor notariale pentru darea în plată - dezbătută la finalul lunii

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 august 2016

Reducerea taxelor notariale pentru darea în plată - dezbătută la finalul lunii

Reducerea cu 50% a taxelor notariale pe care debitorii trebuie să le achite pentru operaţiunile de dare în plată pare să fie un subiect dificil pentru Ministerul Justiţiei, care a lansat pentru a doua oară în dezbatere publică proiectul de ordin prin care aceste tarife ar urma să scadă. Iniţiativa a fost postată pe site-ul ministerului şi în data de 28 iulie, urmând ca Ordinul să fie aprobat la jumătatea lunii august.

Aceste demersuri au avut loc în condiţiile în care, în 27 iulie, Ministrul Justiţiei Raluca Prună a declarat, la un post TV: "A fost semnat acest ordin , la sfârşitul săptămânii trecute, astfel încât a scăzut, astfel cum s-a agreat cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici, cu 50% nivelul taxelor notariale care sunt legate de legea dării în plată".

Reprezentanţii Ministerului Justiţiei nu au răspuns solicitării ziarului BURSA de a ne transmite lămuriri pe marginea acestui subiect, până la finalul ediţiei.

Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR) a decis în unanimitate să reducă la jumătate onorariile pe care notarii le vor percepe pentru cazurile de dare în plată, solicitând, în acest sens, ministerului de resort emiterea unui Ordin de ministru.

Ministerul Justiţiei a anunţat, luni, că întâlnirea pentru dezbaterea publică a proiectului de Ordin al ministrului privind reducerea taxelor notariale aferente procedurii de dare în plată va avea loc în ziua de 31 august 2016, începând cu ora 10.00, la sediul Ministerului Justiţiei.

Anunţul ministerului de resort precizează: "La dezbaterea publică este invitată să participe, în limita locurilor disponibile în sală, orice persoană interesată: persoane fizice şi/sau juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, ai presei etc. Propunerile, sugestiile sau opiniile scrise care nu au fost transmise în perioada anterioară întâlnirii pentru dezbaterea publică a proiectului vor fi comunicate Ministerului Justiţiei în format electronic/material".

După ce controversata Lege a dării în plată a fost dezbătută îndelung de toate părţile implicate, debitorii aşteaptă, acum, de câteva luni, ca acest Ordin de ministru să fie adoptat.

În primele trei luni de la adoptarea legii, au fost depuse la bănci mai puţin de 4000 de notificări de dare în plată, după cum a anunţat, recent, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Valul masiv de notificări de dare în plată va veni după ce Curtea Constituţională a României (CCR) va lua o decizie în cazurile sesizate, ne-a spus deputatul PNL Daniel Cătălin Zamfir, care a promovat legea.

Domnul Zamfir ne-a precizat: "Sunt foarte mulţi oameni speriaţi de bănci şi de faptul că acestea contestă în instanţă şi sesizează CCR cu privire la notificările lor (n.r. o mare parte din notificările făcte în baza acestei legi au fost contestate de bănci şi trimise la CCR). Au fost, însă, şi cazuri în care s-a făcut darea în plată - peste 1000. Cele mai multe dări în plată au fost efectuate în cazurile în care debitorii erau deja executaţi. Şi aici, însă, sunt probleme, existând executori care nu doresc să pună în practică notificarea notarilor. În orice caz, o parte din oameni aşteaptă, în primul rând, Legea conversiei (n.r. Daniel Zamfir a cerut în Parlament conversia la curs istoric a creditelor acordate în franci elveţieni), despre care ştiu că va intra în discuţii în septembrie".

BNR a subliniat că datele oferite pe marginea Legii dării în plată "se bazează numai pe raportări ale băncilor, transmise la solicitarea BNR, în vederea monitorizării poziţiei prudenţiale a instituţiilor de credit şi a evaluării stabilităţii sistemului bancar".

Potrivit BNR, cele 3.907 notificări au fost făcute de 3.398 de debitori, 404 debitori notificând cel puţin două credite.

Notificările au fost adresate către 24 de bănci, valoarea totală a datoriilor aferente creditelor notificate fiind de peste 1 miliard de lei. Această sumă reprezintă 1% din totalul creditelor acordate populaţiei, respectiv 2% din creditul ipotecar.

Legea dării în plată, care a intrat în vigoare în această primăvară, permite ştergerea întregii datorii odată cu cedarea către bancă a imobilului pus garanţie într-un contract de credit.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Securiștii din guvern au născocit plata impozitului pe valoarea creanței, acum tergiversează reducerea taxelor notariale, iar securiștii de la BNR se laudă că-s numai câteva mii de notificări.

    1. Despre cersetorii care vor numai iertari de datorii si scutiri de taxe nu zici nimic, nimic?

      Cei pe care-i numești cerșetori aveau potențialul să fie clasa medie din România, înainte să fie furați de către sistemul mafiot financiar securist din România.

      Cersetorii nu vor sa plateasca evaluarile incompetentilor care au dat credite fara acoperire .Capisci?Sau o luam de la capat ?:)

      Din cauza unor indivizi, ipochimeni ca d'alde Popescu PSD-ul va castiga alegerile inca 3, 4 legislaturi si va forma guverne solide ! Jnapanii dreptei, hraparetii si mafiotii bancilor vor fi pocniti cum se cuvine !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb