Banca Românească a încheiat parteneriate de colaborare cu dezvoltatorii ansamblurilor rezidenţiale Greenfield, Vitan Platinum Towers, Werland, Day Residence, South Residence, Green Invest, Upground, precum şi cu cei ai altor proiecte imobiliare de dimensiuni mai mici din Capitală, Green Park din Iaşi şi Topaz din Bacău oferind potenţialilor clienţi o soluţie avantajoasă de finanţare în vederea achiziţionării unei locuinţe în unul din aceste proiecte, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Creditul Rezidenţial va fi acordat doar în euro, pe o perioadă maximă de până la 35 de ani, dobânda valabilă fiind variabilă, egală cu EURIBOR la trei luni, la care se adaugă marja fixă a băncii, respectiv 6,3%. Valoarea maximă a creditului rezidenţial este de 300.000 de euro, 70% din valoarea imobilului fiind finanţată de către bancă, iar restul de 30% reprezentând aportul clientului.
La acordarea acestui tip de credit, Banca Românească percepe un comision unic de 1%, aplicat o singură dată la acordarea creditului. Comisionul de rambursare anticipată este de 2%, mai mic decât la creditul ipotecar standard. În plus, evaluarea imobilului, dar şi asigurarea locuinţei sunt oferite gratuit de către bancă.
Pentru a fi declaraţi eligibili, solicitanţii trebuie să fie cetăţeni români sau străini, cu rezidenţă temporară sau permanentă în România, să aibă vârsta cuprinsă între 20 şi 70 de ani (la sfârşitul perioadei de creditare, împrumutatul nu trebuie să depăşească această vârstă), dar şi un venit net lunar de minim 525 de lei. Banca acceptă până la 4 codebitori.
La un credit de 30.000 de euro, rata lunară pe o perioadă de 30 ani, cu o dobânda de 7,307%, se ridică la 200 de euro, în cazul unui venit net de 2.600 lei lunar, în timp ce pentru 100.000 de euro, un solicitant ar trebui să plătească lunar 667 euro, în cazul unui venit net de 6.600 lei lunar.
Banca Romanească are 16 ani de activitate pe piaţa bancară din România.
National Bank of Greece (NBG) deţine, în prezent, 89,07% din capitalul social al băncii. Un alt acţionar important este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) care deţine 10,21% din capitalul social al instituţiei.