"Banca Transilvania" aleargă după doi iepuri

Expresia "cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul", are o conotaţie negativă şi arată că cei care oscilează în fixarea obiectivelor, de regulă nu ating niciunul. Despre "Banca Transilvania" nu se poate afirma aşa ceva nici măcar în glumă, aşa că titlul este cît se poate de serios şi adevărat. Numai că aici este vorba despre altfel de iepuri, nu despre urecheaţii atît de dragi vînătorilor în bătaia puştii sau gurmanzilor în farfurie. Căci iepuri se numesc şi siluetele după care aleargă ogarii la cursele atît de dragi englezilor, dar şi atleţii care aleargă în fruntea plutonului în primele ture ale unei curse atletice, cu scopul să asigure un tempo ridicat, care să faciliteze în final un record.

Revenind la subiect, amintesc faptul că în anul 2003, acţionarii băncii au hotărît adoptarea unei noi strategii, foarte ofensive prin care se urmărea transformarea dintr-o bancă regională mică, aşa cum era Transilvania în 2002, cu 40 unităţi operative amplasate preponderent în Transilvania, într-o bancă naţională, care să acopere toată ţara şi să devină măcar o bancă mij-locie. Primul obiectiv era să ajungă la 120 - 250 unităţi operative în cinci ani, adică pînă în 2008 şi care să acopere toată ţara. Acest obiectiv a fost realizat, căci la 31 decembrie 2005 se ajunsese la 215 unităţi, dacă nu mă înşel. Cota de piaţă a crescut în ritm accelerat, astfel că la sfîrşitul anului banca era pe locul opt în clasamentul băncilor din România, după cota de piaţă în privinţa activelor administrate; pe locul patru după mărimea reţelei şi pe locul patru după mărimea profitului realizat în anul 2005, după BCR, BRD şi "HVB - Ţiriac", după fuziunea dintre cele două bănci.

Modelul său de dezvoltare a fost copiat după un an de către "Banca Comercială Carpatica", ce a devenit astfel una dintre cele mai dorite bănci pentru preluare de către mari bănci străine, care nu au avut bună inspiraţie să intre mai devreme în România. Că au greşit este dovedit de faptul că la prima tentativă de privatizare a BCR, nu s-a găsit nicio bancă să dea 1,5 milioane dolari, cît era suma minimă solicitată de către APAPS sau AVAS, cum se numea la vremea respectivă instituţia care se ocupa de privatizare în numele statului român, iar în 2005 cumpărătorul Erste Bank a trebuit să scoată din buzunar 3,75 miliarde euro pentru 61,88% din acţiunile băncii.

Cei doi iepuri din titlu sînt după părerea mea două dintre băncile aflate acum înaintea Băncii Transilvania după activele administrate, dar în urmă sa după mărimea profitului. Aces-tea sînt CEC şi Banc Post. Chiar dacă acest obiectiv nu a fost declarat explicit, cred că se află în atenţia consiliului de adminis-traţie şi a conducerii executive a băncii. Ele sînt foarte accesibile într-un interval de 2 - 3 ani. Căci în 2005, creşterea activelor TLV a fost de peste 104%, în timp ce numai două alte bănci au trecut de 50%, anume BRD cu 76% şi BCR cu 55%. Celelalte bănci din top 10 au crescut între 18% şi 47%. Aşa că succesul este garantat, dacă în managementul celor două bănci menţionate nu se schimbă ceva decisiv. Mai ales în ceea ce priveşte Banc Post, căci CEC, chiar dacă se va privatiza în acest an, datorită structurii sale stufoase, nu-mărului mare de personal şi calificării slabe, dar şi dotării la nivelul anilor "80 - "90 la care se află, nu are cum să se schimbe prea repede, astfel că va fi prima depăşită. Banc Post pare că are ceva probleme de management din partea acţionarului majoritar. La finele lui 2005 a raportat pierderi. Unele surse susţin că acestea se localizează în relaţia cu banca mamă, dar nu pot să garantez că această informaţie este sigură. În tot cazul, în ultimii ani, profitul Banc Post a fost de regulă mai mic decît cel al Băncii Transilvania, dacă nu mă înşel cu o singură excepţie după anul 2000. Ca acţionar al Băncii Transilvania, nu pot decît să mă bucur de rezultatele pe care banca mea le are, dar mai ales de cîştigul realizat din majorarea de capital, superior oricărui alt plasament din anul 2005.

• Acţiunile acordate salariaţilor nu îi prejudiciază pe actualii acţionari

Nu pot să trec peste o chestiune ridicată de către un mic acţionar care mi-a pus o întrebare, al cărui răspuns cred că preocupă pe majoritatea micilor acţionari. Întrebarea a fost dacă cumpărarea de acţiuni din piaţă pentru a fi acordate salariaţilor nu va afecta decisiv profitul din anul 2006. Părerea mea este următoa-rea. Dezvoltarea tot mai mare a sistemului bancar, la care au achiesat inclusiv marile bănci, (BRD a anunţat o creştere de 200 unităţi în anii următori, iar BCR 70 unităţi în 2006) face ca pe lîngă atragerea clienţilor să se nască o concurenţă acerbă după personal bancar stabil şi de calitate. Acest personal poate fi adus şi păstrat numai prin stimulare materială. Una dintre metodele cele mai eficace este acordarea de acţiuni ale băncii în condiţii avantajoase, cu clauza asigurării stabilităţii. Anul trecut, pentru prima oară, cele 2,1 milioane acţiuni nesubscrise de către unii acţionari au fost vîndute cîtorva salariaţi noi cooptaţi în funcţii de conducere în reţeaua recent dezvoltată. De data aceasta se acordă un număr mai mare, nu numai la şefi, ci şi personalului din funcţii executive. În primul rînd se vor cumpăra de către bancă acţiunile nesubscrise, care se presupune că vor fi mai multe în acest an, avînd în vedere că vor fi emise peste 350 milioane acţiuni, faţă de 133 milioane anul trecut. La aceste acţiuni banca nu va cheltui nimic, căci salariaţii care vor fi recompensaţi cu opţiuni de cumpărare vor plăti tot 3.500 lei vechi, la fel cu acţionarii existenţi, celelalte acţiuni vor fi achiziţionate de bancă din piaţă, la un preţ scăzut în perioada de subscripţie cînd preţul va fi foarte scăzut, datorită faptului că marea majoritate a acţionarilor nu dispune de rezerve de lichiditate pentru acoperirea dreptului de subscriere. Ca şi anul trecut, decît să nu subscrie, pentru a avea cîştigul din creşterea preţului, dar şi din diferenţa între preţul de subscriere şi cel de piaţă, în luna iunie preţul acţiunilor ar putea ajunge la acelaşi nivel, de circa 7.000 lei. Cumpărînd la acest preţ şi vîn-zînd salariaţilor la 3.500 lei, banca nu cheltuie decît diferenţa de circa 3.500 lei pe acţiune, bani care în cea mai mare parte provin din procentul din profit cuvenit şi acordat în anii anterior salariaţilor. Aceştia vor fi foarte mulţumiţi dacă în locul unei sume de bani vor primi acţiuni la preţul de 3.500 lei. În acest fel, chiar din primul moment valoarea primei este cel puţin dublă. Iar pînă la sfîrşitul unei perioade de 8-10 luni devine de 3,5 - 4 ori mai mare. Ca atare acţionarii care nu sînt salariaţi nu au nici un motiv să se plîngă sau să se impacienteze. Sînt sigur că aşa au gîndit şi aşa vor acţiona administratorii şi conducerea executivă cînd au făcut propunerea respectivă spre aprobare acţionarilor. Dacă ne întoarcem în timp, în 2001 dacă nu greşesc, o parte din acţiunile emise la majorarea de capital, de circa 5% a fost acordată salariaţilor şi administratorilor. În anii următori acordarea de acţiuni gratuite salariaţilor nu a mai fost legal posibilă, singura posibilitate fiind cea propusă acum, de cumpărare din piaţă şi cesionarea lor apoi către salariaţi. Cred ca această explicaţie să fie satisfăcătoare pentru toţi acţionarii băncii, iar dacă nu, vor asculta argumentele celor care au propus măsura la adunarea generală chemată să aprobe măsura. Nu mă îndoiesc de faptul că ea nu va obţine aprobarea acţionarilor.