Banca Transilvania, Fundaţia Conservation Carpathia şi Asociaţia Casa Bună construiesc în Nucşoara (judeţul Argeş) un centru de zi, Casa Bună, pentru a da şansa unui viitor mai bun copiilor din zonă. Va fi un loc în care, anual, circa 200 de copiii din mediul rural vor avea o şansă la educaţie, conform unui comunicat remis redacţiei.
Prin susţinerea comunităţii şi prin iniţiative prietenoase cu mediul, partenerii proiectului doresc să contribuie la îmbunătăţirea vieţii locuitorilor şi la conservarea ecosistemului din zona Munţilor Făgăraş.
La Casa Bună, copiii vor putea studia pentru şcoală, vor avea o masă caldă şi acces la internet, vor putea face sport şi învăţa despre natură şi istoria locului. De asemenea, vor beneficia atât de meditaţii, cât şi de consultaţii medicale.
Declaraţii:
Barbara Promberger, Director Executiv, Fundaţia Conservation Carpathia: "Credem cu tărie că pentru a construi comunităţi durabile avem nevoie de parteneri cu aceleaşi valori, care doresc să facă parte din proiecte care sunt în folosul oamenilor şi a mediului. Suntem una dintre cele mai importante organizaţii de conservare a naturii din România şi toate eforturile noastre au fost depuse în mod constant pentru protejarea Munţilor Făgăraş. Însă, pentru un viitor durabil al acestui masiv unic în Europa, avem nevoie de generaţii de tineri educaţi, cu acces la o educaţie de calitate, de oameni care să poată construi alături de noi comunităţile viitorului".
Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania: "Ceea ce facem acum la Nucşoara este un prim pas şi ne bucurăm că punem umărul să ajutăm un grup de oameni inimoşi, care fac lumea din jurul lor mai bună. Încrederea pe care românii o au în noi ne obligă să facem tot ceea ce putem ca România să fie locul pe care ni-l dorim - o ţară în care avem grijă de cei vulnerabili şi în care respectul pentru natură şi dezvoltarea economică merg mână în mână. Felicitări, Fundaţia Conservation Carphatia, pentru tot ce aţi realizat până acum, sunteţi un exemplu de dezvoltare sustenabilă!"
Valeriu Nicolae, Fondator, Asociaţia Casa Bună: "Casa Bună din Nucşoara va ajuta mii de copii din mediul rural. Prin construirea sediului, vrem să fim mai aproape de comunitatea din care facem parte şi noi, să ajutăm acolo unde este nevoie. Nucşoara este o minune de loc, de o frumuseţe care te cucereşte, dar din păcate suferă de aceleaşi probleme ca majoritatea localităţilor rurale mici de la munte. Sute de hectare de pădure au fost distruse în trecut. Îmbătrânirea rapidă a populaţiei, lipsa de infrastructură, calitatea educaţiei, mai ales în timpul pandemiei, lipsa de locuri de muncă, accesul la servicii medicale de calitate sunt toate probleme serioase".