SOLUŢIA: REFINANŢAREA Creditele cu ipotecă, cele mai accesate refinanţări din oferta Royal Bank of Scotland

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 iunie 2011

Creditele cu ipotecă, cele mai accesate refinanţări din oferta Royal Bank of Scotland

Reprezentanţii Royal Bank of Scotland (RBS) se aşteaptă ca anul acesta creditele de refinanţare să urmeze tendinţa de anul trecut, când clienţii s-au reorientat spre acest tip de credite.

Aceştia ne-au declarat că cele mai accesate credite de refinanţare, din oferta băncii, sunt creditele cu ipotecă. "Acest tip de credit permite o diminuare a datoriei lunare, fiind în egală măsură un instrument care poate refinanţa orice produs", potrivit reprezentanţilor RBS.

În prezent, oferta băncii privind segmentul creditelor de refinanţare cuprinde o ofertă standard, atât pentru cei care refinanţează, cât şi pentru clienţii care doresc să contracteze împrumuturi de la RBS.

Prin creditul Partener pentru uz personal, clienţii pot să obţină o sumă de până la 100.000 de lei, pe o perioadă de maxim şapte ani, fără să aibă nevoie de avans, girant sau ipotecă. Dobânda este fixă în primul an, de 12%, după care se calculează în funcţie de indicele Robor la şase luni, la care se adaugă o marjă a băncii de 6%. Dobânda anuală efectivă începe de la 15,02%.

RBS nu percepe comision lunar de gestionare şi comision de acordare pentru creditul Partener. Pentru acest tip de credit, clientul este obligat să încheie o asigurare de viaţă pentru riscurile de deces şi intrare în şomaj, care se plăteşte o singură dată, la acordarea creditului, cu posibilitatea reţinerii din suma acordată.

Prin creditul Partener, credit personal cu ipotecă, clienţii pot să contracteze, pe o perioadă de maxim 30 de ani, sume de până la 250.000 de euro sau echivalentul lei.

Pentru acest tip de credit, clienţii sunt obligaţi să încheie două tipuri de asigurări: asigurare de viaţă care acoperă riscurile de deces şi invaliditate totală şi permanentă şi asigurarea imobilului adus drept garanţie.

Pentru cei care doresc să încheie o asigurare de viaţă de grup, rata dobânzii aplicată la acest credit este de 6% pentru împrumuturile în euro şi de 10,5% pentru cele în lei. După primul an de rambursare, dobânda este calculată în funcţie de indicele Euribor la şase luni, la care se adaugă o marjă a băncii de 5,5% şi respectiv în funcţie de indicele Robor la şase luni, plus o marjă de 4%. Dobânda anuală efectivă este de 6,85% la creditele în euro şi de 11,55% pentru creditele în lei.

Pentru clienţii care doresc să încheie o asigurare de viaţă individuală, dobânda pe care trebuie să o plătească la creditul personal cu ipotecă este mai mare. Astfel, în primul an, la creditele în euro, dobânda este de 11,5%, iar la cele în lei, de 17%. După primul an, dobânda este calculată, pentru împrumuturile în moneda europea-nă, în funcţie de indicele Euribor la 12 luni, plus o marjă de 10%, iar la împrumuturile în moneda naţională, în funcţie de indicele Robor la 12 luni, plus o marjă de 7,5%. Dobânda anuală efectivă urcă până la 12,66%, pentru creditele în euro, iar pentru creditele în lei, dobânda ajunge la 18,85%.

Creditul ipotecar, "Partener pentru Casa Ta", pune la dispoziţia clienţilor până la 750.000 de euro sau echivalentul în lei, iar perioada de rambursare este de maxim 30 de ani.

La fel ca în cazul creditului personal cu ipotecă, clientul trebuie să încheie două asigurări obligatorii.

Cei care vor să încheie o asigurare de viaţă de grup vor beneficia de o dobândă de 5% la creditele în euro sau de 9,5% la cele în lei. După primul an, dobânda se calculează în funcţie de indicele Euribor la şase luni, plus o marjă de 4,5%, pentru creditele în euro. Pentru împrumuturile în lei, dobânda se calculează, după primul an, în funcţie de indicele Robor la şase luni, la care se adaugă o marjă de 3%.

Dobânda anuală efectivă este de 5,75% pentru creditele în euro şi de 10,37% pentru creditele în lei.

Clienţii care optează pentru o asigurare de viaţă individuală plătesc o rată a dobânzii de 11% la creditele în euro sau de 16,5%, la cele în lei. După primul an, banca adaugă o marjă de 9,5% la indicele Euribor la 12 luni, respectiv o marjă de 7% la indicele Robor la 12 luni.

Dobânda anuală efectivă este de 12,03% pentru creditele în euro şi de 18,15% pentru creditele în lei.

Oferta este valabilă pentru clienţii care îşi încasează venitul într-un cont RBS. Pentru ceilalţi clienţi, dobânda şi marja băncii cresc din anul al doilea de rambursare, cu un punct procentual.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb