Sute de debitori în franci au protestat în faţa Parlamentului

ALEXANDRU COSTEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 ianuarie 2015

Sute de debitori în franci au protestat în faţa Parlamentului

Participanţii la manifestaţie au cerut conversia în lei a creditelor pe care le-au contractat în monedă elveţiană

Peste 700 de persoane s-au adunat ieri, în Piaţa Constituţiei din Capitală, cerând conversia în lei a creditelor în valută pe care le-au contractat, inclusiv în monedă elveţiană, aceştia scandând lozinci împotriva Băncii Naţionale a României (BNR) şi a băncilor comerciale. La protestul din Piaţa Constituţiei s-au strâns persoane din Bucureşti, dar şi din alte oraşe ale ţării, precum Iaşi, Bârlad, Constanţa, Cluj sau Călăraşi.

Cătălin Voivozeanu, unul dintre iniţiatorii mişcării civice, a declarat, potrivit Agerpres: "Trebuie să învingem, să demonstrăm că noi suntem forţa şi nu băncile dictează. Trebuie să ajungem acolo unde ne-am propus, să avem conversia, aşa cum am cerut-o noi, şi nu prin alte legi propuse pentru amânarea situaţiei noastre. Suntem o problemă socială care trebuie rezolvată şi nu amânată. Noi i-am numit pe parlamentari, iar ei trebuie să facă ceva pentru noi şi nu pentru bănci. Am venit cu încredere că vom fi susţinuţi de autorităţi. Nu mai avem încredere în bănci, nici în Isărescu şi nici în BNR. Ni s-a promis că statul va lucra în folosul nostru, dar vedem judecători arestaţi, procurori arestaţi, bancheri niciodată. În alte ţări da, dar în România nu se întâmplă. Noi avem procese cu băncile în care justiţia blochează dosarele noastre. Vrem o justiţie corectă pentru că în ultimii ani noi trăim doar ca să ne plătim ratele".

Protestatarii scandau "Afară cu francul din ţară!", "Jos cămătarii!", "Conversia!", "Jos Isărescu!", "BNR, nu uita, asta este vina ta!" şi afişau pancarte pe care scria: "Banca = cămătar legalizat de BNR şi de stat", "BNR + Banca + Clienţi = Vinovaţi, De ce doar noi suntem penalizaţi?", "Statul dacă se ascunde, Isărescu cui răspunde?", "Ianuarie 2007 - rata 400 CHF = 800 lei, ianuarie 2015 - rata 400 CHF = 1.800 lei", "Je Swiss dator vândut".

Mitingul de protest din Piaţa Constituţiei a fost organizat de "Grupul Clienţilor cu Credite în Franci (CHF)".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb